Este întrebarea care stârnea interesul unui fost jurnalist din presa autohtonă, întrebare care provoca, în anii 80 ai secolului trecut, un studiu minuțios asupra presei botoșănene.
Așadar: ”Care este, totuși, cel mai vechi ziar din Botoșani?” se întreba și ne întreba, într-un articol din revista revistei ”Hierasus” (nr. V din 1983), jurnalistul Ion Maximiuc.
O istorie a presei botoșănene implică, în decursul a mai bine de un secol și jumătate, un număr impresionant de ziare mari și mici, de oameni care au trudit și au construit imperii de cuvinte, mii și mii de pagini care au devenit, în spațiu și timp, mărturii ale unui timp frământat.
Să spunem dintru început că ”primul nostru gazetar care a activat și a scos ziare la Botoșani” se numea Ion Veniamin Adrian. Poet, prozator, profesor de istorie şi geografie la Dorohoi, Galaţi şi Botoşani, revizor şcolar pentru Iaşi, Botoşani, Dorohoi şi Suceava, director al Gimnaziului din Botoşani (1868-1869), director al Prefecturii județului Botoşani şi al Poliţiei oraşului, deputat (1870-1871), dar și preşedinte al Camerei de Comerţ din Botoşani şi Dorohoi.
Potrivit celor menționate de R. Zăstroiu, în "Dicţionarul literaturii române de la origini până în anul 1900", primul ziar apărea la Botoșani în anul 1862 și se numea ”Independentul”.
Acest prim ziar în Botoșani i se datorează acestui temerar Ion Veniamin Adrian (născut la Mihăileni, județul Botoșani, în 1837, mort la Pașcani, în 1875). În 1862, I. V. Adrian se mută la Botoșani, unde înființează și o tipografie. În acel moment, I.V. Adrian avea 25 de ani. Din nefericire, se va stinge mult prea devreme, la doar 38 de ani. Despre el, în 1876, Iacob Negruzzi avea să scrie în "Convorbiri literare": "Adrian a avut o viaţă ciudată, căci a cercetat şi gustat din toate. Luarea aminte a publicului a fost atrasă asupra lui prin Bondarul, întâiul jurnal umoristic din Moldova (a apărut la Iași pentru un an de zile, nota red.), ale cărui glume destul de ghimpoase îi făcu oarecare nume. După aceea a fost succesiv tipograf, primar, subprefect, librar, poliţaiu, poet, deputat, redactor, profesor de filosofie, inspector al regiei monopolului tutunurilor și câte altele ce numai ştim ( ... ). Dacă literatura nu-l va cunoaşte, cel puţin lăutarii îl vor pomeni, căci mulți din ei vor fi câștigat bani buni de la înamorați nefericiți, cărora le cântau refrenul cunoscutei poesii ce Adrian a tradus-o din italienește: O, tu crudule” / Inimă n-ai, inimă n-ai!”.
Ziaristul Ion Maximiuc, în acel număr din 1983 al revistei ”Hierasus”, reușește o ”înșiruire” de personalități, o ”suită de harnici cercetători” care s-au aplecat asupra documentelor de arhivă, în încercarea de a realiza o istorie a presei botoșănene: Ileana Turuşancu, Ştefan Cervatiuc, Gheorghe Amarandei, Maria Anisie, Andrei Cardaş, Nicolae Cîntec, Marin Florescu, Gheorghe Jauca, Emil Antonovici, Ionel Bejenaru, Maria Bucătaru, Lucian Valea, Stela Giosan, Stelian Cîrstean, Gheorghe Median, Liviu Şovan, Silvestri Ailenei, Ştefan Constantin, Ştefan Dragomir, Aurel Dorcu, Victor Maftei, Iosif E. Naghiu, ”şi lista e departe de a fi completă”, încheia Ion Maximiuc.
Așadar, o posibilă istorie a presei botoșănene începe cu ”Independentul”, prima publicație dintr-o serie ce avea să apară odată cu venirea în Botoșani a lui I.V. Adrian. Apoi ”Steluța”, cea care avea să fie, potrivit studiilor publicate la vremea sa de către Ileana Turușancu, primul periodic literar din nordul țării (apărut prima dată pe 21 ianuarie 1868). Au urmat ”Deșteptarea” (1869), ”Foiță pentru toți” și ”Bondarul de Botoșani (1869-1871), ”Felinarul” (1869).
Urmează, între anii 1873 și 1874, tot la Botoșani "Lectorul Român", apoi, după 1877, "Foaie pentru toţi", în fapt tot ”Lectorul Român”, dar cu altă denumire. Aceste publicaţii editau, scrie Maximiuc, "Calendarul Lectorului Român", imprimat la Tipografia lui I. V. Adrian, în care, alături de aceste informaţii utilitare, se publicau şi lucrări literare.
De remarcat că editorul acestor publicații era Gheorghe din Moldova, pseudonimul lui George Kernbach, fost prefect al judeţelor Botoşani şi Iaşi, căsătorit cu sora lui Vasile Conta (Ana, poetă), care era un publicist bine cunoscut în epocă, cu gusturi culturale rafinate.
Însuși Mihai Eminescu, sub titlul "Literatură din Botoşani", semnala ”Calendarul Lectorului Român" în cuvinte elogioase. "Ştiam odată că în vechiul târg al Botoşanilor se face pastramă bună… Dar că în Botoşani s-ar fi făcând şi literatură, şi-ncă literatură ştii cole! cu şic, asta n-o ştiam, pân-a nu ne veni Calendarul "Lectorului Român" pe anul 1877… Acest calendar conţine smântâna (ca să nu zicem crema) inteligenţei literare din acel oraş", scria Mihai Eminescu în 12 ianuarie 1877.
Un loc aparte în istoria presei botoșănene o are ziarul ”Clopotul” (fondat în 1933), căruia același Ion Maximiuc îi face o introducere scurtă, dar cu direcție ideologică fără echivoc: ”În constelația presei comuniste și muncitorești s-a înscris, începând din perioada interbelică, cu o prestigioasă activitate, ziarul Clopotul, editat la 30 iunie 1933 de Scarlat Callimachi”.
După cum se constata, ziarul apare în vremea ilegalității comuniste. La doar un an de la apariție – 10 decembrie 1934 – este suprimat, pentru a reveni apoi în diverse variante: Raza (28 iulie-18 august 1935), Soarele (23 august-13 octombrie 1935), Valul (21-25 octombrie 1935), Torţa (1-8 noiembrie 1935), Horia (27 iulie - 7 septembrie 1936), Cloşca (14 septembrie 1936), Steagul (22 septembrie 1936) şi Glasul nostru (10 iulie-31 iulie 1937). (Va continua)