Sfântul Isaachie era din părţile Răsăritului şi venind la Constantinopol în zilele împăratului Valens (354-378), care era arian, l-a îndemnat să deschidă bisericile ortodocşilor, prorocindu-i că dacă nu va face acest lucru va pieri în război.
Minunându-se de atâta îndrăzneală, împăratul Valens a poruncit să-l bată pe Isaachie şi să-l arunce în mărăcini. Dar sfântul, ieşind de acolo, i-a apucat calul împăratului de frâu şi i-a spus lămurit că, dacă nu va deschide bisericile creştinilor ortodocşi, va fi omorât în luptă. Şi profeţia s-a împlinit întocmai, căci, fiind biruit Valens de goţi, a pierit în foc.
Cât priveşte pe Cuviosul Dalmat, acesta a fost ostaş în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395), însă, lăsând toate cele lumeşti, a luat cu sine numai un fiu al său, Faust, şi s-au dus la Mănăstirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol.
Acolo au îmbrăcat haina monahală şi trăiau în post şi rugăciune. Când Cuviosul Isaachie a ajuns la adânci bătrâneţi, l-a numit egumen al mănăstirii pe Dalmat, care a fost hirotonit preot. Dalmat a fost de mare ajutor Sfinţilor Părinţi la Sinodul al 3-lea Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în anul 431, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea.
Şi plăcând cu desăvârşire lui Dumnezeu, s-a mutat în pace la El, la adânci bătrâneţi. Faust, fiul său, străbătând cu multă râvnă scara nevoinţelor pustniceşti, s-a mutat şi el în pace la veşnicele lăcaşuri.