Copilul de 14 ani, scos din apă de pompieri, nu a putut fi salvat. Medicii au declarat decesul!

Copilul de 14 ani, scos din apă de pompieri, nu a putut fi salvat. Medicii au declarat decesul!

   Foto: Arhivă

În ciuda eforturilor susținute depuse de echipajele medicale, nu s-a mai putut face nimic pentru copil, fiind declarat decesul acestuia.

Reamintim faptul că, pompierii au fost solicitați să intervină, în această după-amiază, pentru căutarea unui copil care a  intrat în apele iazului Polonic din municipiul Dorohoi și nu a mai ajuns la mal.

La locul incidentului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu o barcă, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. De asemenea, a fost alertată și echipa de scafandri a ISU Botoșani.

 

În mai puțin de 15 minute de la începerea căutărilor, pompierii au reușit să găsească și să aducă la mal copilul. Acesta se afla la aproximativ 12 metri de mal, la o adâncime de peste doi metri, fiind inconștient.

Echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, copilul, în vârstă de 14 ani, a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat la spital, în curs de resuscitare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noi echipamente pentru polițiștii criminaliști din Botoșani! (Video)

astăzi, 17:38

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Criminalistic au fost dotați cu echipamente moderne, destinate eficientizării activităților specifice și ...

Un tânăr din Iași a murit electrocutat în Botoșani, în timpul unor lucrări la rețeaua de energie electrică. Cosmin avea 23 de ani

astăzi, 15:01

Tragedia a avut loc în localitatea Tudor Vladimirescu, din comuna Albești, județul Botoșani, și a adus în prim-plan riscurile uriașe la care se expun muncitorii din domeniul rețelelo...

Botoșăneni premiați la Olimpiada Tehnică 2026, care a avut loc la Mediaș!

astăzi, 14:29

Peste 1100 de specialiști s-au înscris la etapa locală a competiției, 229 în faza zonală și 40 în etapa finală. Nu mai puțin de 20 de premii au revenit specialiștilor Delgaz ...