Schimbarea la Față a Domnului s-a petrecut pe Muntele Tabor, înaintea ucenicilor Petru, Iacov și Ioan, cu puțin timp înainte de pătimirile, răstignirea și îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Urcându-Se pe munte, Hristos-Domnul S-a depărtat puţin de ucenici şi suindu-Se pe un loc mai înalt Se ruga, iar cei trei ucenici, osteniți de lungimea drumului și a rugăciunii, se luptau cu somnul.

Dar când s-au deşteptat bine, Mântuitorul S-a schimbat la Față înaintea lor, strălucind cu slava dumnezeirii Sale. Iar înaintea Lui au stat prorocii Moise și Ilie, vorbind față către față cu El, împlinindu-se astfel dorința celor doi profeţi ai Vechiului Testament de a-L vedea pe Dumnezeu.

Și văzând fața Sa luminoasă ca soarele și hainele Lui albe ca zăpada, Petru a vrut să ridice pentru cei trei câte o colibă. Dar un nor luminos i-a umbrit și au auzit cuvintele: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L! Cuprinși de frică, Apostolii au căzut cu fețele la pământ, dar Domnul S-a atins de ei și le-a spus să nu spună nimănui nimic până ce nu va pătimi şi va învia din morți.

În condacul Schimbării la Faţă se spune: „În munte Te-ai schimbat la faţă, Hristoase Dumnezeule, şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut slava Ta, pentru ca atunci când Te vor vedea răstignit, să înţeleagă Pătimirea Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.