Sfânta Evdochia era samarineancă, din cetatea Heliopolis din Fenicia, născută în vremea împăratului Traian (98-117), din părinţi necredincioşi şi închinători la idoli. Fiind ea foarte frumoasă, îşi petrecea viaţa în desfrânare, strângând multe avuţii, încât i se dusese vestea şi în alte ţări. A crezut în Hristos mai târziu, prin lucrarea unui pustnic, Gherman, care, luându-şi sălaş lângă locuinţa Evdochiei, se ruga neîncetat, astfel încât se întâmpla ca din odaia lui să se audă frumoasele cântări, citiri şi rugăciuni ziditoare de suflet. Şi s-a cutremurat sufletul Evdochiei, mai ales atunci când a auzit cuvintele Vai vouă bogaţilor! (Luca 6, 24).
Drept aceea, luminându-se la cuget, a luat hotărârea de a-şi schimba modul de a vieţui şi de a fi, rugându-l pe Sfântul Gherman s-o înveţe calea mântuirii. Şi aşa, învăţând Evdochia dreapta credinţă de la Sfântul Gherman, a primit Sfântul Botez în numele Preasfintei Treimi de la Episcopul Teodot, apoi şi-a dăruit toată averea săracilor. Aflându-se în popor că a devenit creştină, a fost prinsă şi supusă la chinuri de dregătorul din Heliopolis, Diogen. În timpul dregătorului Vichentie, Sfintei Evdochia i s-a tăiat capul, primind astfel fericita cununa muceniciei.
Tot astăzi facem pomenirea Sfintei Domnina cea din Cir (secolul 5 d.Hr.). Aceasta s-a născut din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Din tinereţe s-a dăruit lui Dumnezeu şi vieţuia în pustnicie, în rugăciune şi multe osteneli. Făcându-şi o colibă lângă grădina mamei sale, vieţuia acolo cu lacrimi neîncetate. Nu mânca altceva decât linte înmuiată în apă. Sfânta Domnina şi-a învelit tot trupul cu o broboadă, inclusiv faţa sa, astfel încât n-a văzut faţa cuiva, nici altul faţa ei. Vorbea încet, cu meşteşug, dând sfaturi înţelepte celor care o întrebau spre folos. Astfel vieţuind, şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului.