În întreg Imperiul Roman creştinii erau aspru pedepsiţi cu chinuri şi cu moarte pentru credinţa lor. Atunci, fericitul Mina, nesuferind să vadă cinstindu-se rătăcirea păgânească şi închinarea la idolii cei fără suflare, a lepădat ostăşia şi s-a dus în munţi, în pustie, vieţuind mai bine cu fiarele sălbatice decât cu un popor care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. După multă vreme, în cetatea Cotiani s-a făcut praznic mare în cinstea zeilor păgâni. Deci, Sfântul Mina, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeu, a venit în cetate şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos Iisus Mântuitorul. Pentru aceasta a fost prins şi dus înaintea lui Arghirisc dregătorul, care a poruncit să fie bătut cu vergi şi târât prin cioburi ascuţite. L-au frecat apoi cu gheme de păr aspru, fără milă, l-au ars cu făclii şi l-au tras pe roată. Dar Hristos Îşi întărea Mucenicul, care, rămânând nestrămutat în credinţă, striga că nu se va lepăda de Hristos. Pentru aceasta, închinătorii la idoli i-au tăiat capul Sfântului Mina. Fragmente din sfintele sale moaşte se află şi în Bucureşti, la biserica ce îl are ca ocrotitor (Biserica „Sfântul Mina”- Vergu, Protopopiatul Sector 3 Capitală).
Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Mucenic Victor (†160), care s-a nevoit pe vremea lui Antonin Pius (138-161). Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos, a fost cumplit chinuit, iar mai apoi, jupuit fiind de piele, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Văzând chinurile sale, Sfânta Muceniţă Ştefanida, soţia unui ostaş, L-a mărturisit cu mult curaj pe Domnul Iisus şi pentru aceasta, mâinile i-au fost legate de vârfurile a doi copaci îndoiţi. Iar când le-au dat drumul, întorcându-se copacii cu repeziciune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe Sfânta Ştefanida în două bucăţi. Şi aşa fericita a primit cununa muceniciei.
