A păstorit Biserica lui Hristos de la Roma aproape 10 ani. În anul 96, Sfântul Clement le-a scris o epistolă corintenilor, care se răzvrătiseră împotriva preoţilor lor, făcându-i astfel să se pocăiască şi să-şi recunoască greşeala. Tradiţia Bisericii spune că a murit cu moarte de mucenic. Fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117) şi nesupunându-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată, Cherson (Crimeea de azi), iar acolo a fost osândit să fie aruncat în mare, legându-i-se de grumaz o ancoră de corabie.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte şi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei (†312). Acesta a ajuns Episcop al Alexandriei după moartea lui Teona (300). A păstorit Biserica în vremea prigoanei lui Diocleţian (284-305) şi a urmaşilor lui. Istoricul Eusebiu de Cezareea îl numeşte dascăl minunat al credinţei creştine şi podoabă dumnezeiască a episcopilor. În acele vremuri pline de groază, Sfântul Mucenic Petru i-a întărit pe mulţi dintre cei slabi şi fricoşi, iar în cele din urmă a fost izgonit şi el pentru Hristos- Domnul. Şi umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini prin scrisori şi cerând darul Duhului Sfânt pentru dânşii. Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Petru într-o vedenie tot răul pe care Arie avea să-l aducă în Biserică. El l-a văzut pe Domnul în chip de copil ca de 12 ani purtând o haină ruptă, din cap până în picioare. Întrebând pe Hristos cine I-a rupt haina, Domnul a spus că Arie, arătând prin aceasta ruptura pe care a făcut-o ereticul între Tatăl şi Fiul, nemărturisindu-L pe Iisus Hristos de o fiinţă cu Tatăl. Iar în vedenie Domnul a încheiat: Să nu-l faci pe el urmaşul tău! Din porunca împăratului, Sfântului Petru i s-a tăiat capul, câştigând astfel cununa mucenicilor.