Calendar ortodox, 13 octombrie: Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie

Sfântul Mucenic Carp, Episcopul din Tiatira (Asia Mică), şi Sfântul Mucenic Papil, diaconul său, au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuţiei împăratului Deciu (249-251), din porunca lui Valerian, guvernatorul Asiei.

Fiind chinuiţi în oraşul Tiatira, aceştia nu s-au lepădat de credinţa creştină, ci au fost puternici, cu ajutorul harului dumnezeiesc, până la sfârşit. Valeriu le-a confiscat averea şi i-a trimis în Sardes, unde, pentru a-i speria, în speranţa că vor renunţa la Hristos-Domnul, l-a omorât pe Agatador, un slujitor credincios al sfinţilor, care îi urmase în Sardes. Din acest oraş au fost duşi în Pergam, oraşul lor natal, unde au fost supuşi chinurilor, scrie ziarullumina.ro.

 

În timp ce erau spânzuraţi pe lemn şi li se strujeau trupurile, Sfântul Carp a zâmbit. Când a fost întrebat de ce a zâmbit, acesta a răspuns: „Am văzut slava Dumnezeului meu şi m-am bucurat!”

 Pe când erau chinuiţi, a venit şi Agatonica, sora diaconului Papil, care voia să moară şi ea pentru Hristos. Şi cu toate că i-a aruncat pe toţi trei într-un cuptor cu foc, aceştia au rămas nevătămaţi. Atunci, Valeriu a dat poruncă să li se taie capetele cu sabia şi aşa au primit cununile muceniciei de la Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte astăzi şi Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi. În anul 1996 a fost adusă la Iaşi racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, de la Catedrala Mitropolitană din Patras (Grecia). La propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Daniel, astăzi Patriarhul României, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca în data de 13 octombrie să se facă pomenirea Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...