Dumitru Bâșcu a venit pe lume în zi sfântă pentru creștinătate, de ziua Crucii. Era 14 septembrie 1902 când lui Costache Enescu, tatăl marelui compozitor George Enescu, i se năștea un prunc din relația scurtă cu poloneza Maria Ferdinand Suschi. Costache avea 54 de ani. Maria – 18-19 ani. Copilul Dumitru a crescut la Cracalia. Peste încă patru ani (1906), în conacul de la Cracalia se mai năștea un copil: Didica. Era fiica lui George Enescu și a Domnicăi Ferbei, menajera casei. Dumitru și Didica au crescut o vreme sub suoravegherea lui Costache Enescu, până când acesta a plecat la cele veșnice, în 1919.
România și întreaga Europă erau încă frământate și sărăcite de marele război. La Cracalia, moartea lui Costache lăsa orfan nu doar pe George Enescu, pe atunci ajuns la 37 de ani, ci și pe Dumitru, fratele său, care abia împlinise 17 ani. Alături de Dumitru, o copilă de 13 ani, Didica, al cărei tată purtase propriul război în ”tranșeele” țării sale. Se știe că George Enescu a dus o susținută și deseori istovitoare campanie de ajutorare a sodaților de pe front, în special a răniților din spitale și infirmerii. După moartea lui Costache Enescu, George își va duce fratele la Iași, în familia Mârzeștilor, pentru a studia Arta. Relația dintre cei doi frați va fi una discretă, și totuși fructificată spiritual în cele mai impotante momente și bazată pe o legătură de sânge pe care nimeni nu o putea șubrezi. Cu toate acestea, numele Enescu avea să devină curând sursa multor suferințe pentru fratele Dumitru…
Întoarcerea acasă a artistului Dumitru Bâșcu
Despărțirea de copilărie a fost una dură și iremediabilă. ”Tata nu a mai mers niciodată la Cracalia”, mărturisește Ana-Maria Sandi, fiica pictorului Dumitru Bâșcu.
De aceea, expoziția comemorativă ”Dumitru Bâșcu (1902-1983) vernisată pe 3 noiembrie 2023 la Galeriile ”Ștefan Luchian” din Botoșani înseamnă în primul rând întoarcerea acasă, și apoi recunoașterea unei valori de care Botoșanii aveau nevoie. Doi frați Enescu, doi artiști uriași, două personalități cu destine atât de diferite, dar care se întâlnesc în marea lor dragoste pentru frumos.
”Doamna Ana-Maria Sandi a venit la Botoșani ca să ne prezinte o parte a sufletului său. O parte concretizată în lucrări de artă realizate în timp de cel care i-a fost tată, Dumitru Bâșcu. Un pictor despre care s-a vorbit mai puțin, cunoscut mai puțin, dar care are toate atuurile pentru a fi menționat în toate lecțiile de istorie a artei. Pentru că a abordat în egală măsură și pictura de șevalet, și pictura monumentală, și grafica, a făcut restaurări de biserici, restaurări de monumente. A abordat ca tematică tot ceea ce poate constitui universul unui artist, a avut lucrări de natură statică, portete, peisaje, a gândit că tot ceea ce este omenesc îi poate fi motiv și model pentru lucrările sale de artă. Astfel că ne aflăm în fața unei expoziții care ne face să vibrăm la gândul că artistul a fost un om sensibil, un om care a încercat să își facă un nume de unul singur și nu prin legătura de sânge pe care o avea cu o mare personalitate a muzicii internaționale, George Enescu, al cărui frate a fost”, a rostit Ana Coșereanu în debutul expoziției comemorative Dumitru Bâșcu (1902-1983).
Prezentă la vernisaj, fiica pictorului a dezvăluit că ”revenirea” acasă a lui Dumitru Bâșcu va fi marcată și printr-o serie de donații de tablouri. Astfel, lucrări ce poartă semnătura marelui artist vor ajunge în patrioniul a trei muzee: Muzeul Județean Botoșani, Muzeul ”George Enescu” Dorohoi, dar și în casa memorială de la Liveni, în comuna George Enescu.
”Simt deja efluvii din dragostea aceasta moldovenească proverbială și care mă înconjoară de când am ajuns aici. Am mai fost o dată, pentru a vedea locurile natale ale tatălui meu. Atunci am fost puțin traumatizată, pentru că la Cracalia nu am mai găsit nimic. De fapt știam asta, conacul în care s-a născut tata, casa lui Costache Enescu, nu mai exista. Dar să nu mai existe chiar nimic…, o piatră, o scândură… E câmp! Am fost destul de traumatizată”, a mărturisit Ana-Maria Sandi, fiica pictorului Dumitru Bâșcu.
”A fost un tată extraordinar de iubitor”
Pentru câteva zeci de minute, în spațiul Galeriilor de la Botoșani au curs amintiri. Unele dureroase, altele cu parfum de epocă. Frații Dumitru și George au purtat, împreună sau separat, poveri mai mari sau mai mici. Ambii frați Enescu, uniți de același tată, au străbătut decenii vitrege. George urmărit și hărțuit de comuniști, nevoit să părăsească România. Dumitru băgat în temniță și privat de o viață artistică glorioasă. Însă nu doar vremurile au avut de înfruntat cei doi frați, după cum amintește însăși fiica pictorului Dumitru Bâșcu.
”Între cei doi frați este o diferență de 21 de ani. Tata era mai apropiat de altcineva care creștea cam în același timp în casa de la Cracalia, și anume Didica. Fata Domnicăi Ferbei și a lui George Enescu, pe care eu am prins-o fără să se facă mare vâlvă cine este ea. Exista o anume Constanța Crăciun care a spus că nu se va vorbi despre lucrurile acestea. Și nu numai ea. Mai înainte, Maruca, Prințesa Cantacuzino, a blocat totul în această direcție. Enescu avusese grijă de fiica lui, când a murit Cstache Enescu, i-a cumpărat Didicăi un atelier de croitorie ca să aibă din ce să trăiască, dar nu au vrut să lase acest lucru să fie știut. Există o scrisoare a lui Costache Enescu, în care spune către Maruca: ”Dar mai lasă copilul șela în pace!”. În însemnările tatei am găsit cum scria, în 1969: ”Am primit vestea că a murit Maruca, prilej de rememorări dureroase și de întrebări asupra destinului”. O poveste de familie destul de complicată, dar care a avut repercusiuni asupra tatălui meu. Pentru că înainte de război el era foarte cunoscut. A avut expoziții personale, Câștigare Premiul Simu, luase bursa de voiaj de 50.000 de lei, a fost în Italia și în Franța, a pictat, acolo a fost îndrumat de George pe unde să meargă, sunt tot felul de episoade, cum a salvat manuscrisul Oedip-ului…”, povestește Ana-Maria Sandi.
Pentru ca după război să se schimbe totul…
”Tata a fost închis, pur și simplu a fost ridicat, noi nu am mai știut nimic. Nu reușeam să aflăm unde este, ce este cu el. Tot cineva mare în cultură a reușit să dea de el, să îl scoată de acolo, dar apoi tata nu a mai vrut să aibă de a face nimic cu autoritățile și oficialitățile. Ca să poată trăi s-a apucat să facă restaurare și pictură bisericească… În octombrie venea acasă, fugea să își cumpere pânze, vopsele, peneluri. Mama mea era disperată pentru că noi eram îndatorați, iar banii pe care îi câștiga tata se duceau repede. Dar așa a făcut tata tablourile pe care le vedeți aici. Sunt câteva care sunt de dinainte de război”.
Pe 18 noiembrie se împlinesc 40 de ani de la plecarea lui Dumitru Bâșcu. Un artist încă prea puțin cunoscut. Un nume din marea constelație Enescu, fie că îl numim Suschi după mamă, fie că îi respectăm numele Bâșcu, pe care singur și l-a ales. Dincolo de toate, astăzi privim lucrările unui mare artist. Portrete, peisaje, natură statică sau grafică. La Dumitru Bâșcu, arta trăiește prin culoare și prin povestea care încă nu s-a scris până la capăt.
”A fost un tată extraordinar de iubitor. A murit operat inutil, la bătrânețe, de un ulcer pe care l-a căpătat la tinerețe, după ce fusese închis, la trei zile după ce eu îmi susținusem, în fine, teza de doctorat începută cu profesorul meu drag Octav Onicescu. Tata a făcut eforturi mari ca să își susțină familia. Eu îi sunt infinit recunoscătoare. Acum fac mici gesturi de recunoștință, cum ar fi această expoziție, și cumva vin oameni și mă ajută, se implică, e ceva miraculos”, a încheiat Ana-Maria Sandi, fiica artistului Dumitru Bâșcu.
”Este vorba despre două destine care pleacă de aici, de la Cracalia”
Venit de la Iași, special pentru vernisajul expoziției comemorative Dumitru Bâșcu, muzicologul și jurnalistul cultural Cătălin Sava s-a arătat impresionat de valoarea artistică a lucrărilor de pe simeze.
”Dumitru Bâșcu este un nume care a stat până acum într-un con de umbră. Am cunoscut-o pe doamna Ana-Maria Sandi la Festivalul ”George Enescu”, în București. Știam despre tatăl Domniei-Sale, m-a interesat în primul rând povestea despre temnițele comuniste, pe care au trăit-o mulți intelectuali ai acelui timp. Iar apropierea de George Enescu mă interesează în mod direct, eu fiind muzicolog ca formație, absolvent de Conservator. Dar scopul meu, ca să vă mărturisesc sincer, e cel al unui documentar legat de George Enescu și de prezența lui la Iași, iar biografia lui Dumitru Bâșcu are câteva momente importante, cea legată de familia Mârzeștilor, cei care practic l-au crescut în casa lor, știm că Mârzescu a fost primarul Iașului”, a povestit Cătălin Sava.
(Ana-Maria Sandi și Cătălin Sava, la Botoșani)
Memoria lui Dumitru Bâșcu, la peste 120 de ani de la naștere și 40 de ani de la moarte, are nevoie de astfel de momente, spune muzicologul Cătălin Sava.
”Sunt multe lucruri pe care Ana-Maria Sandi trebuie să le povestească, și trebuie să le povestească unui număr cât mai mare de oameni, de români, nu doar celor de aici, din Botoșani, sau din Iași și din București. Este o personalitate importantă a istoriei noastre culturale, iar asta este misiunea televiziunii publice, deci și a TVR Iași, să îl facem cunoscut pe acest om despre care nu foarte multă lume știe, fie că este vorba despre biografia lui, fie că e vorba despre arta lui, în care îl vedem plenar, fie că vorbim despre peisaj, portret sau de grafica superbă pe care o regăsim aici, are ceva de spus”.
O misiune dificilă pe alocuri, având în vedere permanenta ”grijă” a fiicei pictorului de a nu se ”semeți” cu cu privire la legătura de sânge cu George Enescu.
”Asta mi-a spus și mie: încerc să fiu smerită. Și asta o caracterizează. E un bun simț, un bun gust care îmi place să cred că are legătură și cu gena și cu familia dumneaei”, mărturisește Cătălin Sava.
Uneori, poveștile cuceresc prin extraordinarul lor. Alteori, ele păstrează în substrat întâmplări dureroase sau informații prețioase, menite să recompună destine.
”Artele vizuale în general au muzica lor, dacă știi să o descoperi. În cazul de față cred că este vorba despre două destine care pleacă de aici, de la Cracalia, din Botoșani, și care se intersectează, bineînțeles. Mai este și Didica… O poveste fascinantă pe care trebuie să o cunoaștem, iar noi, ca jurnaliști, trebuie să o ducem mai departe. Și da, o să îmi ilustrez documentarul cu muzica lui George Enescu. Este normal să fie așa”.
Nu întâmplător, recunoaște muzicologul Cătălin Sava, numele pictorului Dumitru Bâșcu a fost readus în atenția publică în cadrul Festivalului ”George Enescu”, în urmă cu patru ani.
”Mihai Constantinescu, cel care a făcut ca Festivalul George Enescu să fie ceea ce este astăzi, cu 30 de ani de muncă asiduă, a ținut și la acest lucru. Fie că ești muzicolog, fie că ești critic de artă vizuală, fie că ești estetician, nu poți să faci abstracție de acest lucru. Este important pentru mine, pentru formația mea muzicală, dar și pentru cea de jurnalist, să fac ceea ce trebuie făcut. Și știți foarte bine ce este de făcut!”, a încheiat Cătălin Sava.
Expoziția comemorativă ”Pictor Dumitru Bâșcu (1902-1983)” poate fi vizitată până pe 20 noiembrie 2023, în spațiul Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchian”.
