Pe 20 august s-au împlinit 65 de ani de la plecarea la ceruri a marelui scriitor Dimitrie Iov. A fost condamnat pentru săvârșirea delictului de uneltire la 6 ani de carceră, sub acuzația de agitație publică. Ordinele veneau de la Moscova pentru ca poetul să fie eliminat.
Dimitrie Iov s-a născut în satul Uriceni, azi Nicolae Bălcescu, Flămânzi, județul Botoșani, la data de 22 martie 1888. După ce a absolvit școala primară din satul natal, a mers la Școala Comercială din Iași, până în anul 1907. După terminare, s-a mutat la București, unde a fost angajat ca funcționar bancar. Între anii 1914 și 1916 a urmat Școala Militară, pe care a terminat-o ca rezervist. În anul 1916, pe când avea numai 18 ani, a fost trimis de Constantin Mille în Basarabia, ca reporter al ziarelor „Universul” și „Dimineața”. Tot în anul 1916, după ce România a intrat alături de Antantă în Primul Război Mondial, a fost mobilizat, participând la luptele de la Oituz, Barcea Veche și Burdujeni.
După încheierea războiului, recunoscător lui Dumnezeu că Basarabia a fost din nou redată țării-mamă, s-a stabilit la Soroca, implicându-se activ în viața politică și culturală. A redactat Proclamația Sfatului Țării privind independența Basarabiei din 24 ianuarie 1918, preambul al Unirii cu România din 27 martie același an. A fost, astfel, un contribuitor important în actul Unirii, alături de Pan Halippa, Ion Inculeț și Ion Buzdugan, scrie Laurențiu Cosmoiu în Ziarul Lumina.
„Covor basarabean”
În anul 1943, scriitorul Dimitrie Iov aducea la lumina tiparului volumul „Covor basarabean”, publicat la Editura Cartea Moldovei, ce avea să-i aducă martiriul pentru neam și Dumnezeu.
După recâștigarea Basarabiei din anul 1941 s-a stabilit la Iași, unde a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național, până în anul 1944. Apoi, începând cu anul 1945, s-a mutat la București, unde lanțul umilințelor sovietice, comuniste, a început pentru el. În anul 1955, la vârsta de 67 de ani, și-a întocmit testamentul, pe care l-a intitulat „Dorința mea”. Acesta a constituit și el o probă la dosarul stufos întocmit de Securitate.
La scurt timp după redactarea acestui testament, din care reiese încă o dată iubirea nețărmurită pe care o nutrea față de Basarabia - „Pământul luat din Basarabia, ce se află într-un plic, să-mi fie pus sub cap” -, Dimitrie Iov a fost arestat împreună cu alți 11 intelectuali, printre care și poetul Virgil Carianopol și medicul Virginia Munteanu, sora marelui gazetar Pamfil Șeicaru.
Mărturie despre crimă
A fost condamnat pentru săvârșirea delictului de uneltire la 6 ani de carceră, prin sentința nr. 878 din 10 noiembrie 1957 a Tribunalului Militar București, care avea să o anuleze cu cerneală roșie pe cea anterioară, cu numărul 474/1957 (cf. Fișei matricole penale), unde era condamnat inițial la 3 ani închisoare conf. art. 327 al. 3 din Codul Penal, sub acuzația de agitație publică. Ordinele veneau de la Moscova pentru ca poetul să fie eliminat.
Părintele Dimitrie Bejan l-a întâlnit în cadrul vastului său periplu penitenciar. Acesta descrie, într-o notă de subsol, sfârșitul tragic al poetului astfel: „Scriitorul Dimitrie Iov, de la Flămânzi-Botoșani, așezat la Soroca, a publicat tot ce s-a putut scrie mai frumos despre Nistru și Soroca. Pentru volumul de poezii «Covor basarabean» publicat în 1941 (anul 1943 - n.a.), va fi ucis în închisoare, la Gherla (decedat la 20 august 1959 în Penitenciarul Gherla), de către conducerea pușcăriei, prin lovituri în piept cu săculețe de nisip, iar la fiecare lovitură, ofițerul criminal striga: «Asta pentru Bucovina! Asta pentru Basarabia!». Așa a murit poetul Dimitrie Iov, în închisoarea românească, pentru dragostea de Soroca și de Basarabia. Am protestat numai noi, pușcăriașii. Țara de astăzi l-a sugrumat. Am scris aceste rânduri ca să se știe. Și să nu se uite! Că-n zilele noastre mulți români au pătimit pentru dragostea de adevăr. Iar adevărul stă în credința-document că Basarabia și Bucovina sunt trup din trupul Țării românești”.