"Am venit în Norvegia să muncesc orice, numai să câştig nişte bani, deoarece acasă nu reuşeam să mai găsesc serviciu, era din ce în ce mai greu", spune botoşăneanul Bogdan Ota, pianistul care i-a impresionat pe nordici cu talentul său de compozitor şi interpret. După ce a încercat fără succes să-şi găsească un loc pe piaţa muzicală din România, drumul spre glorie s-a deschis altfel decât a visat, impulsionat de un simplu show de televiziune, "Norvegienii au talent".

Poate e un cadru prea simplu pentru creaţiile lui Ota, muzică simfonică îmbogăţită cu elemente moderne, însă concursul este urmărit de zeci de mii de telespectatori, care i-au acordat românului cel mai mare număr de voturi, trimiţându-l, astfel, în marea finală. "Unul dintre membrii juriului mi-au spus: nu", a povestit Bogdan Ota (32 de ani) într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Evz.


Când şi cum aţi descoperit aceasta pasiune pentru pian şi de ce nu v-aţi gândit să vă faceţi o cariera muzicală?
Bogdan Ota: Cu muzica am cochetat de când am învăţat să merg şi am găsit chitara din studenţie a tatalui meu prin casă. M-am îndrăgostit de pian la vârsta de 7 ani, când am auzit o studentă la conservator cântând celebrul generic de la Teleenciclopedia, compus de Kirculescu. Atunci am ştiu că asta vreau să fac. La o carieră muzicală visez tot de mic, am încercat de nenumărate ori şi în nenumărate feluri să reuşesc să intru în lumea asta. Probabil că nu eram suficient de bine pregătit până acum.

În cazul în care veţi câştiga concursul "Norvegienii au talent", intenţionaţi să vă mai întoarceţi în ţară?
M-am stabilit în Norvegia anul trecut, în vară. Vizitasem această ţară în 2005 şi mi-a plăcut foarte mult. Am venit aici să muncesc orice, numai să câştig nişte bani, deoarece acasă nu reuşeam să mai găsesc serviciu, era din ce în ce mai greu.

Mi-a fost enorm de greu să iau această decizie. Am plecat doar cu încrederea că roata norocului se va învârti în sens ascendant. Am stat cam o lună fără să găsesc nimic şi apoi printr-o întamplare banală l-am cunoscut pe Tor Arne, care avea nevoie de ajutor. Am început de jos împreună cu el, am mutat mobilă, am făcut curăţenie prin curţile oamenilor, prin beciuri, apoi în noiembrie el a reuşit să câştige o licitaţie pentru transportat şi montat copiatoare şi de atunci asta fac.

Indiferent de rezultatul concursului bineînţeles că mă voi întoarce acasă să-mi vizitez familia sau, de ce nu, să concertez dacă primesc vreo ofertă. Eu nu sunt un anti-român. Am decis că e mai bine pentru mine să trăiesc şi să lucrez aici, asta nu are nimic a face cu România sau cu patriotismul. Sunt rezident norvegian de origine română şi acest lucru nu se uită indiferent unde trăieşti.

"Norske Talenter"... Credeţi că aţi fi avut acelaşi succes la "Românii au talent"?
Am ajuns la "Norske Talenter" dintr-o pură întâmplare. Am venit în Norvegia să muncesc pentru un salariu mai bun decât aş fi găsit în România. Am fost înscris fără să ştiu de şeful meu, Tor Arne Hansen. Afişul cu promovarea acestei competiţii l-am zărit într-un lift din clădirea televiziunii TV2, gazdă a acestui show, când transportam un copiator pentru dumnealor.

Iniţial nu am fost încrezător într-o astfel de competiţie, deoarece muzica pe care o compun şi o cânt este muzică simfonică, cu unele elemente moderne, şi nu am crezut că ar putea avea un asemenea succes. Având în vedere ezitarea mea, Tor Arne m-a înscris online, fără ca eu să ştiu, şi în luna ianuarie a venit să mă ia de acasă să-l însoţesc la un precasting în Oslo. Aşa m-am trezit acolo, stând la coadă să mă înscriu în concurs. Îmi amintesc că tremuram de emoţie şi îmi imaginam cum cei din juriu vor pufni în râs auzind muzica simfonică într-o competiţie ca asta.

Eu nu am posibilitatea să privesc la televizor canalele româneşti, aşa că am aflat de la familia mea, în luna aprilie, despre existenţa emisiunii "Românii au talent". Nu cred că aş fi avut curajul să mă înscriu la nici una din competiţii. Sunt un perfecţionist în ce priveşte muzica mea şi întotdeauna consider că ar mai fi câte ceva de adăugat sau de scos, nu sunt niciodată pe deplin satisfacut, deci nu cred că mi-aş fi asumat acest risc de unul singur.

Aţi declarat recent că românii v-au văzut, dar nu v-au considerat interesant...
Consider că România acordă suficientă atenţie vedetelor autohtone, poate câteodată prea multă celor care nu merită cu adevărat. Cei din mass-media ştiu ce anume se cere pe piaţa muzicală sau cinematografică din România şi cu siguranţă au considerat ca produsul pe care îl ofeream eu nu reprezenta interes, poate nu era suficient de vandabil. Difuzările şi apariţiile depind în primul rând în funcţie de cerinţele publicului.

Sunt convins că dacă mass media ar dori, ar putea schimba ceva, doar că pe nimeni nu interesează, mai ales că sunt atât de mulţi bani în joc, de aici pleacă probabil şi întrebarea lor: "Pe banii şi pe timpul cui educaţi voi românii cu muzică de calitate?". Consider că România crează absolut toate condiţiile necesare formării unor profesionişti. M-am licenţiat în interpretare instrumentală, specializarea pian, la Universitatea de Arte din Iaşi, am avut mari maeştri ca profesori la absolut toate materiile.

Profesoara de pian din liceu m-a pregătit pentru admiterea la facultate şi am intrat primul. Îmi amintesc că era ceva concurenţă la admitere pe atunci, cam doi oameni pentru un loc la clasa de pian, dacă nu mă însel. România oferă condiţiile dezvoltării oricărui cetăţean, dar din nefericire cu partea de promovare e mai dificil.

După terminarea concursului "Romanii au talent" au apărut voci care susţineau că modul în care s-au validat participanţii nu a fost corect. Vă este teama să nu vă confruntanţi cu o asemenea situaţie şi în Norvegia?
Nu e treaba mea să comentez desfăşurarea concursului din România. În Norvegia nu am auzit nici măcar zvonuri despre vreo competiţie viciată. Am aflat că maşina de votare se aduce sigilată în ziua primei semifinale şi că e supravegheată de un reprezentat al companiei de telefonie, un reprezentant al CNA-ului lor, un reprezentant al TV2 şi unul al casei de producţie.

Numele câştigător e pus într-un plic care se sigilează de faţa cu toţi cei amintiţi mai sus şi de acolo ajunge în regia de emisie şi în scena. Părerea mea şi a celorlalţi colegi concurenţi e că vicierea unui astfel de concurs e imposibilă.

Ce şanse de câştig credeţi că aveţi ?
Nu pot să vă răspund la această întrebare. Eu ştiu ce îmi doresc cu adevarat, dar niciodată nu pot sti care va fi planul lui Dumnezeu pentru mine.

 



Material complet pe evz.ro