Postul Adormirii Maicii Domnului este o practică veche a Bisericii creştine, despre el găsindu-se numeroase mărturii în istorie. Astfel, în anul 450, Leon cel Mare, Papă al Romei între anii 440 şi 461, aminteşte de existenţa acestuia: "Posturile Bisericii sunt aşezate în an pentru ca perioade speciale de nevoinţă să fie prescrise pentru fiecare anotimp. Astfel, primăvara este Postul Mare de 40 de zile, apoi este postul din vară (al Sfinţilor Apostoli), în a şaptea lună (în prezent luna a opta) a anului se ţine postul de toamnă (al Adormirii Maicii Domnului), iar un alt post este iarna". Postul Adormirii Maicii Domnului aminteşte de postul pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a ţinut înainte de trecerea sa din această lume, după cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului: "Postul din august a fost stabilit în cinstea Maicii lui Dumnezeu Cuvântul, care ştiind mai dinainte momentul plecării ei din această lume, s-a nevoit ascetic şi a postit mai mult pentru noi, pentru că ea era binecuvântată şi sfântă, şi nu avea nevoie de post. Aşadar, ea s-a rugat special pentru noi înainte să fie mutată din această lume în viaţa veşnică, unde sufletul ei s-a unit prin Duhul Sfânt cu Fiul ei. De aceea, noi trebuie mereu să postim şi să ne rugăm ei, imitând viaţa ei, şi rugând-o să se roage pentru noi. Unii spun că acest post a fost instituit pentru două sărbători: Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului. Eu zic că este bine să ne amintim de aceste două sărbători, una care ne dă lumină, şi una care este milostivă pentru noi".
Originea acestui post trebuie pusă în legătură cu al III-lea Sinod Ecumenic din 431 ţinut la Efes, când a fost restabilit titlul Maicii Domnului de "Theotokos", adică "Născătoare de Dumnezeu", în faţa ereziei nestoriene care o numea pe Maica Domnului doar
născătoare de om“, pentru că spuneau că Hristos S-a născut din ea numai după fire omenească. Restabilirea titlului de "Theotokos" (Născătoare de Dumnezeu) pentru Fecioara Maria a însemnat conturarea unui cult unic în spaţiul ortodox pentru Maica Domnului, care este considerată cea mai sfântă persoană după Sfânta Treime.
La început, durata acestui post era diferită în rândurile comunităţilor creştine. În Antiohia, creştinii posteau o zi pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului. În Ierusalim, Postul Sfintei Marii ţinea opt zile, iar în alte zone creştinii posteau întreaga lună august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie, pentru că pe 8 septembrie este prăznuită Naşterea Maicii Domnului. Uniformizarea datei sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi a duratei postului de două săptămâni a avut loc în secolul al XII-lea la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysovergis. Atunci s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august.
Durata şi modul postirii
Postul începe de obicei la 1 august şi se încheie în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Când lăsatul secului cade în zilele de miercuri sau vineri, acesta se mută cu o zi înainte. Dacă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită miercurea sau vinerea, atunci în ziua praznicului este dezlegare la peşte, vin şi ulei. Postul Sfintei Marii este un post mai aspru, care se ţine după rânduielile Postului Mare. Tipicul Mare bisericesc arată că în zilele de luni, miercuri şi vineri se ajunează complet, adică nu se mănâncă nimic până la Ceasul IX, care se săvârşeşte după-amiaza. După Ceasul IX se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte fără ulei, iar sâmbăta şi duminica este dezlegare la ulei şi vin. De sărbătoarea Schimbării la Faţă (6 august) este dezlegare la peşte, vin şi ulei în orice zi ar fi prăznuită. În Pravila Mare, pentru a se face totuşi o diferenţă faţă de Postul Mare, se arată că şi în zilele de marţi şi joi se face totuşi dezlegare la vin şi ulei. Această tradiţie este adoptată şi în rânduielile mănăstirilor noastre. În timpul acestui post, la mănăstiri se citesc în fiecare zi cele două Paraclise ale Maicii Domnului.
Viaţa isihastă a Maicii Domnului
În tradiţia ortodoxă se păstrează o amintire foarte vie a vieţii ascetice a Maicii Domnului. Sfinţii Grigorie Palama şi Teofan al Niceei au vorbit de un isihasm al Maicii Domnului care prin rugăciune continuă şi sălăşluirea Duhului Sfânt în ea a devenit un model pentru toţi monahii nevoitori. Părinţii duhovniceşti spun că acest urcuş duhovnicesc al Maicii Domnului a început în vremea când a stat la Templul din Ierusalim, de la vârsta prunciei până când a fost aleasă de Dumnezeu să nască pe Fiul Său înomenit. Adormirea ei, deşi învăluită în taină, ne prezintă scena unei mutări din viaţa aceasta la cea veşnică şi nu a unei morţi. Trupul Maicii Domnului nu a cunoscut stricăciunea pentru că a fost înălţat la cer, iar sufletul ei este înfăţişat în icoana praznicului ca fiind ţinut în mâini de Fiul ei în Împărăţia cerurilor. Sfântul Teofan al Niceei spune că Maica Domnului s-a unit cu Dumnezeu mai înainte ca Dumnezeu să se unească cu ea, adică mai înainte de momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu. Şi Sfântul Grigorie Palama spune că orice har care este împărtăşit Bisericii de către Dumnezeu nu este despărţit de Maica Domnului. Maica Domnului este o imagine a întregii Biserici care este sălaşul sfânt al lui Dumnezeu şi locul peste care Duhul Sfânt Se coboară şi sfinţeşte credincioşii.
Sărbătorile din acest post
Pe 1 august se prăznuieşte Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoarea care aminteşte de o practică a Bisericii din Constantinopol ca în Postul Adormirii Maicii Domnului să se facă procesiuni în fiecare zi în oraş cu Cinstitul lemn al Sfintei Cruci. De-a lungul Postului Adormirii Maicii Domnului, începând cu 1 august, lemnul Crucii era tămâiat pe drum de un sobor de slujitori, făcându-se oprire la câte o fântână sau izvor unde se săvârşea Sfinţirea apei. La sfârşitul postului, Cinstitul lemn al Crucii era dus la Palatul imperial. În trecut, această sărbătoare era în legătură cu praznicul Schimbării la Faţă a Domnului de pe 6 august şi cu cinstirea Sfintei Mahrame a Domnului de pe 16 august. Astfel, în luna august se observă două cinstiri speciale, a Mântuitorului Iisus Hristos prin acest triptic de sărbători şi a Maicii Domnului, care au funcţionat în mod paralel. Sărbătoarea Schimbării la Faţă aminteşte de minunea petrecută pe Muntele Tabor, când Mântuitorul Hristos a arătat ucenicilor Săi lumina dumnezeiască care izvora din Persoana Sa. De asemenea, în această perioadă sunt sărbătoriţi Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (5 august); Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august), Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 august). (Ziarul Lumina)
