La data de 17 aprilie 1945, poetul Ion Pillat suferea o congestie cerebrală în plină stradă, în Bucureşti. Transportat acasă în stare de inconștiență, până seara se stingea din viață. Avea 54 de ani. După 1945, poezia sa este trecută la "index", din rațiuni strict politice.

Născut la Bucureşti, pe 31 martie 1891, Ion Pillat îşi petrece anii copilăriei în Miorcanii Botoşanilor, ilustrul scriitor spunând în anii mai târzii ai vieţii: "M-am considerat şi mă consider moldovean, mai ales ca temperament poetic şi ca tendinţă generală a firii mele adânci".

CITEȘTE ȘI: "Incendiu violent într-o gospodărie botoșăneană. Locuința unei familii a ars în..."

 

În anul 1883, tatăl său, Ion N. Pillat, intrase în posesia proprietăţii de la Miorcani, din fostul judeţ Dorohoi, locul care avea să îl inspire pe poetul Ion Pillat, dar şi pe fiul acestuia, Dinu. Ion N. Pillat se va afirma ca om politic, în parlamentul ţării. Căsătoria cu Maria, cea de a doua fiică a liberalului Ion C. Brătianu, îl implică şi mai mult în tumultul vremurilor, fapt care, de altfel, îşi va pune pecetea pe destinul tuturor membrilor familiei Pillat, care vor fi purtaţi prin grele puşcării urmate de domicilii forţate.

Ion Pillat îşi petrece copilăria la moșiile bunicilor, la Florica, pe Argeș, și la Miorcani, pe râul Prut. Face studiile primare în particular, cu examene susţinute la Şcoala Primară 1 din Piteşti, iar cele gimnaziale la Liceul "Sf. Sava" din Bucureşti. Mama lui îl ia la Paris, unde urmează, ca extern, cursurile Liceului "Henry IV". Îşi satisface stagiul militar în ţară, apoi se înscrie la studii la Sorbona, unde va aprofunda istoria şi geografia, dar va urma şi studii de drept. În 1913 obţine licenţa în Litere, iar un an mai târziu pe cea în Drept.

În anul 1911 debutează cu poezie în Convorbiri literare, sprijinit de Titu Maiorescu.

Participă la campania din 1913, în Războiul de Reîntregire, ca ofiţer de legătură pe lângă misiunea militară franceză, dar şi la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, ca secretar al lui Alexandru Vaida-Voievod, președintele delegației ardelene.

(Conacul de la Miorcani, tablou de Maria Pillat-Brateş)

În anul 1915 se căsătoreşte cu pictoriţa Maria Pricopie-Dumitrescu, care va fi cunoscută în mediul artistic ca Maria Pillat-Brateş.

În anul 1936, Ion Pillat este distins cu Premiul național pentru literatură și ales membru corespondent al Academiei Române. În 1937 a tradus din Charles Baudelaire și a publicat volumul Țărm pierdut. A publicat în 1942 o antologie de traduceri din poezia germană și volumul de versuri "Împlinire". În 1944, sub titul "Poezii", a apărut întreaga sa operă lirică, scrisă în perioada 1906 - 1941.

La data de 17 aprilie 1945 a suferit o congestie cerebrală în plină stradă, în Bucureşti. Este transportat acasă în stare de inconștiență, iar până seara a decedat. Avea 54 de ani.

Soţia lui Ion Pillat, pictoriţa Maria Pillat-Brateş, a fost închisa în 1949 și apoi a avut cinci ani domiciliu forțat la Miercurea Ciuc.

La doi ani de la moartea tatălui său, în 1947, criticul și romancierul Dinu Pillat avea să fie îndepărtat de la Facultatea de Litere, unde era asistent al lui George Călinescu.

În toamna lui 1948, Dinu vine la Miorcani, încercând să vândă ce se mai putea din moșie. Urmează ani grei, de boală și sărăcie. Fiul lui Ion Pillat va fi pontator și casier la o cooperativa din Bucuresti. În 1956, G. Călinescu îl aduce la Institutul de Istorie si Teorie Literară, pe care tocmai îl înființase, dar peste numai trei ani Dinu Pillat va fi arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, odată cu "lotul intelectualilor", din procesul Noica. Întors acasă, e reprimit la Institutul Călinescu, de unde va fi din nou dat afară în 1975, din cauza dosarului. Va muri cinci luni mai târziu, la 54 de ani, la fel ca tatăl său.

(Monica Pillat)

Monica Pillat - fiica lui Dinu și nepoata lui Ion Pillat, ne aduce alte mărturii din destinul dureros al familiei:

"Ion Pillat mărturisea, în paginile "Unui jurnal de vară" din 1942, că Miorcanii îi dădeau sentimentul statorniciei, împăcându-l cu veşnicia. Impresia lui era întărită de frumuseţea arborilor seculari care îi străjuiau parcul, de liniştea senină a locului unde familia sa şi înaintea lui, bunicii, îşi găsiseră reazemul sufletesc. La Miorcani, Ion Pillat îşi aducea prietenii poeţi, citeau şi scriau, stimulându-se reciproc, în casă se afla o superbă bibliotecă. Proprietarul ei ştia locul fiecărei cărţi pe raft şi în arhiva familiei s-a păstrat lista volumelor din acea bibliotecă, unde se preciza şi poziţia lor. Senzaţia de imuabil, de stabilitate şi dăinuire s-a risipit cu totul în anii războiului şi după, când arborii au fost tăiaţi, biblioteca distrusă, obiectele şi mobilierul – furate. Tatăl meu a cunoscut în copilărie şi adolescenţă farmecul Miorcanilor, al proprietăţii parcă desprinse din timp, care în romanul lui, "Aşteptând ceasul de apoi", apare ca o aşezare fantomaticã. El a trăit drama pierderii şi a distrugerii locului care lui Ion Pillat i se păruse nemuritor".

Pentru Botoşani şi botoşăneni, numele Pillat se aşază strălucitor în destinul Miorcanilor din Nord. Un destin cu rezonanţe brătiene, cu poveşti şi mărturii impresionante.

”Miorcanii reprezintă pentru mine în primul rând un loc evocat de bunicul meu în poeme ca "Aci sosi pe vremuri", "Scrisoare de la Miorcani" şi în multe alte creaţii lirice care au imortalizat atmosfera romanticã a parcului şi conacului de altădată. Eu am cunoscut mai întâi Miorcanii din lecturi, apoi din povestirile părinţilor mei, Dinu şi Nelli Pillat.

În casa copilăriei mele din Bucureşti mai existau două tablouri "Interior la Miorcani" şi "Ion Pillat la Miorcani", pictate de bunica mea, artista Maria Pillat-Brateş, soţia poetului. În aceste tablouri mi-era drag să intru, închipuindu-mi că mă pot plimba imaginar într-o lume necunoscută şi totuşi atât de familiară mie. Mult mai târziu, în 1970, am avut ocazia să îl însoţesc pe tatăl meu la o sărbătorire organizată la Miorcani de reprezentanţi ai centrului de cultură din Botoşani. Atunci am fost găzduiţi de poetul Lucian Valea, mare iubitor al poemelor lui Ion Pillat şi prieten cu părintele meu. Când am ajuns pe înnoptate, la Miorcani, ne aştepta o mare de oameni care veniseră să îl întâmpine pe fiul poetului. Din anii 80 până în 90 s-au organizat sărbătoriri anuale ale bunicului meu la Botoşani şi Miorcani, iar în acel interval, mama mea, Cornelia Pillat şi cu mine am adus cărţi, fotografii, mobile, tablouri ale Mariei Pillat-Brates, covoare pentru alcătuirea unui muzeu al familiei Pillat în casa administraţiei de la conac. Pe atunci, conacul fusese transformat în casă de naşteri pentru sătenii din Miorcani”, ne mărturisea Monica Pillat în urmă cu câțiva ani.