Poezia lui Horațiu nu are vârstă. Horațiu însuși nu mai are vârstă. S-a îmbrăcat în veșnicie, "negociez cu/ întunericul şi întind/ capcane iluziei". Noi, cei rămași, trăim în Poezia fără vârstă a lui Horațiu. Și nu e deloc puțin lucru...
Horațiu Ioan Lașcu și-a înghițit, precum Cronos, propriii copii, toți anii care l-ar fi nevoit să se maturizeze, să crească, să trăiască realitatea lumii imediate.
I se spunea HIL. Copilul ascuns între plete și barbă (Victor Teișanu) răscolea nu doar străzile orașului, ci și nerosturile lumii acesteia, față de care manifesta o inocență aparte. A băut mult, se șoptește și astăzi despre Horațiu. A fost un boem, poate ultimul mare boem al târgului, spun cei care l-au cunoscut. Horațiu a fost mai presus de toate un poet în structura cea mai adâncă a ființei sale. Atât de poet cât să ne aparțină și nouă, fiecăruia.
Horațiu a devenit nume de poezie, de viață, de boemie, de răzvrătire amară. "Faceţi ce vreţi", ne-a spus înainte de plecare. "N-am fost pe de-a-ntregul al meu/ n-am fost/ niciodată al vostru".
Despre Horațiu, astăzi, vorbim ca despre păsările care cuceresc înaltul și despre care nimeni, niciodată, nu poate spune că le-a mai văzut vreodată întorcându-se. Dar le auzim cântecul și știm că acolo, sus, în curând "va bate o alta înviere a simțurilor".
Scriitorul Gellu Dorian scria în revista Forum Cultural, în iunie 2003:
”Horațiu Ioan Lașcu a murit în ziua de 23 octombrie 1997, la secţia de reanimare a Spitalului judeţean Botoşani Botoşani, după ce intrase în comă în noaptea de 22 octombrie în urma unei intoxicaţii medicamentoase pe fond de alcool. Este înmormântat în cavoul familiei din satul Stânceşti, lângă bunicul său, I. D. Marin.
Horaţiu loan Laşcu a făcut parte din mai multe grupuri de amici şi inamici. (…) La Botoşani s-a împărţit în tot ce putea fi omenesc. A intrat de la început în gruparea Agora din Botoşani, fiind secretarul literar al acestei fundaţii culturale pentru tineret. Aici a contribuit la editarea a patru numere din revista Agora. în acest scurt răstimp a scris puţin, a publicat puţin. A exersat şi în proză, publicând prin reviste câteva fragmente. A urmat cursurile Şcolii de artă din Botoşani. Pasiunea pentru pictură i-a adus câteva satisfacţii.
Poezia lui este străbătută de sentimentul morţii, de cel al inutilităţii, al vinovăţiei, dar şi de un acut sentiment al respectului pentru harul pe care-1 avea în raport cu limba în care scria şi cu literatura din care dorea să facă parte.
Ultima zi a vieţii a fost un chin. L-am văzut cu o zi înainte. După înmormântarea pictorului Nicolae Cornea. Era abătut. Dăduse două telefoane. Fusese refuzat de la celălalt capăt al firului. Obosit, ar fi dorit să se odihnească în acea zi. Nu-şi găsea locul. Nu dorea să se ducă acasă. Ar fi vrut să se ducă la sora lui cea mai mare. Aceasta i-a amânat vizita, fiind, probabil, ocupată. Era mijloc de săptămână. A ieşit din birou, cu promisiunea că se va întoarce. Nu s-a mai întors. Am aflat că, înainte de a intra în comă, a lăsat un bileţel pe biroul său de acasă, pe care îi scria soţiei, să aibă grijă să dea mâncare la pisici şi să nu-l bocească nimeni. Cartea pe care o pregătea poartă titlul ”Lacrimă neagră”. A apărut în 1998, la Editura Axa. Prezenţa poetului Horaţiu loan Laşcu în antologia ”Tineri poeţi români de dincolo de Styx” (Gellu Dorian, Iaşi, 1998) este dureroasă pentru mine. Horaţiu ştia despre proiectul meu, despre această antologie. N-am crezut nici o secundă că va fi ultimul intrat în ea, trecător dincolo de Styx în chiar momentele când se culegea prezenta carte. Poemele antologate confirmă un talent de excepţie, un destin frânt, un mod de viaţă în linia sinucigaşă a marilor săi înaintaşi, Nichita Stănescu şi Virgil Mazilescu”.
***
faceţi ce vreţi eu sunt
senina tăcere a apei nimeni
nu-mi poate lua nimic
nici tristeţea nici moartea
între talaz şi stelele fixe
aici sunt negociez cu
întunericul şi întind
capcane iluziei vă privesc
nimic nu-mi puteţi lua
moartea mai ales superbă în rest
faceţi ce vreţi
n-am fost pe de-a-ntregul
al meu n-am fost
niciodată al vostru
Horațiu Ioan Lașcu (8 mai 1964 - 23 octombrie 1997)