Poporul etiopian înflorea sub stăpânirea lui. În perioada aceea, în Arabia, pe care Sfânta Scriptură o numeşte Saba (3 Regi 10, 1), adică în Yemenul de astăzi, s-a ridicat un împărat pe nume Dunaan, care îmbrăţişase legea iudeilor şi era prigonitor al creştinilor.
Auzind regele Elezbaan că Dunaan a pornit prigoană asupra creştinilor din ţara sa, mâhnindu-se foarte tare a mers asupra lui cu război şi luptându-se l-a biruit pe acela, punându-l să plătească bir. Însă, după o vreme, Dunaan a nesocotit înţelegerea făcută şi adunând mare oaste a ucis pe toţi ostaşii lăsaţi de Elezbaan pentru paza cetăţilor.
Astfel, Dunaan s-a răzvrătit şi a asediat cetatea Negran, dar neputând s-o cucerească, le-a jurat creştinilor din ea că nu le va face nici un rău dacă îi vor deschide porţile de bunăvoie. „Mă jur pe Dumnezeu că nu vă voi face nici un rău, ci vă voi lăsa pe voi în pace, să vieţuiţi după credinţa voastră. Cer de la voi numai obişnuita dajdie către împărat. Deschideţi-mi, dar, cetatea, ca să o văd şi să îmi iau dajdia cuvenită de la voi”, le-a spus Dunaan.
Mai-marii cetăţii l-au crezut pe Dunaan şi au deschis porţile cetăţii, chiar dacă Areta, care era bătrân acum, se împotrivea. Areta permanent le spunea locuitorilor cetăţii cuvintele Sfântului Pavel: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei” (Galateni 5, 1).
După ce a intrat în cetate, Dunaan şi-a călcat jurământul şi i-a omorât pe toţi creştinii pe care i-a aflat acolo. Printre ei a fost şi bătrânul Areta, care a luat moarte de mucenic prin sabie. Împreună cu el au fost omorâţi 340 de creştini.