Articolele autorului Stiri Botosani
Arbore smuls din rădăcini de vânt, îndepărtat de pompieri (video)
Un arbore scos din rădăcini de vântul puternic, situat pe strada Uzinei din municipiul Botoșani, a fost tăiat de pompieri întrucât punea în pericol viața trecătorilor, tr...
Pericolul la care suntem supuși după schimbarea orei. Medic: „În fiecare an mulți pacienţi ajung la urgențe”
Medicii avertizează că schimbarea orei vine la pachet cu modificări în organism. Acestea cresc semnificativ gradul de manifestare al unor afecțiuni. Potrivit Antena3 CNN, deși majoritate...
Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ştefan, făcătorul de minuni
Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), împărat iconoclast, prigonitor al sfintelor icoane. Cunoscând încă din copilărie credinţa c...
Asigurările RCA, plafonate la nivelul din februarie 2023. ASF şi-a dat acordul
Preţurile asigurărilor RCA vor fi plafonate la preţurile de referinţă din 28 februarie 2023. Iniţial, proiectul prevedea plafonarea să se facă ţinând cont de preţul din martie 2022. ...
Aproape jumătate din mierea importată în Europa este „falsă”. ANPC: „E amestecată cu o substanță”
Este alertă în toată Europa, după ce o anchetă a Comisiei a dezvăluit că aproape jumătate din mierea importată nu este 100% naturală. Mostrele prelevate din 18 țări arată că borcane...
Botoșăneanul Cătălin Bordea şi coechipierul său, Nelu Cortea, au câştigat America Express – Drumul aurului
America Express și-a desemnat, duminică seară, câștigătorii, după o cursă spectaculoasă la sol, pe apă și în aer. A fost o finală memorabilă, la capătul căreia marele titlu È...
Peste 100 de muncitori pe șantierul de la Teatrul „Mihai Eminescu” (fotogalerie)
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a inspectat în cursul zilei de astăzi, șantierul deschis în urmă cu aproximativ 5 luni de la Teatrul Mihai Eminescu, pentru a analiza rit...
Budăi: Cea mai mare pensie specială este între 40.000 și 50.000 de lei pe lună
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat duminică că a văzut la liderii coaliţiei determinare să rezolve problema pensiilor speciale astfel încât să nu mai existe nicio pensie mai ...
Peste 1.000 de elevi au petrecut o zi de „Școală Altfel” alături de pompieri (fotogalerie)
Musafiri sau gazde ale pompierilor, așa au ales elevii din Botoșani să-și petreacă prima zi de „Școala Altfel”. Peste 1000 de elevi și preșcolari de la Liceul de Artă „Ș...
Bărbat condamnat la peste cinci ani de închisoare pentru violență, sechestrare și tâlhărie
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui tânăr, de 28 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis,...
Modernizarea DN 29D Botoșani-Ștefănești se apropie de final. Achiței: „Avem toate motivele să fim optimiști” (fotogalerie)
Modernizarea DN 29D Botoșani-Ștefănești, o investiție de suflet pentru mine și un drum strategic pentru dezvoltarea județului, se apropie de final. Se lucrează pe toate cele trei viaducte...
ITM verifică respectarea cerințelor de securitate de pe șantiere
Construcțiile constituie unul dintre sectoarele cu pondere importantă în economia națională. În baza analizei datelor statistice privind indicele de frecvență care indică numărul d...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.69 secunde