Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ştefan, făcătorul de minuni

Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), împărat iconoclast, prigonitor al sfintelor icoane. Cunoscând încă din copilărie credinţa creştină, fericitul Ilarion s-a călugărit de tânăr, urmând cu multă râvnă învăţăturile Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, supunându-şi cu înfrânarea patimile cele trupeşti.

A vieţuit vreme de mulţi ani într-o chilie, unde se îndeletnicea cu rugăciunea, cu postul şi cu cercetarea Sfintelor Scripturi şi aşa s-a luminat cu darul nepătimirii. Mai târziu, a fost hirotonit preot şi s-a învrednicit a fi egumen la Mănăstirea Pelechitului, lângă Helespont, în Asia Mică.

 

Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni şi, ca unul ce a suferit chinuri grele de la prigonitori, a primit şi cununa muceniciei. Împăratul Leon pornind prigoană împotriva celor care se închinau la sfintele icoane, urmăritorii au ajuns şi la Mănăstirea Pelechitului, în sfânta şi marea Joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, scrie ziarullumina.ro.

Aceştia au intrat în biserică şi au sfărâmat toate icoanele sfinte ce se găseau în ea apoi au aruncat şi Sfintele Taine. Monahii care erau acolo au fost prinşi, legaţi în lanţuri, bătuţi şi chinuiţi, iar mănăstirii i s-a dat foc. Deci, prinzându-l şi pe Sfântul Cuvios Ilarion, l-au bătut cumplit apoi l-au dus în temniţă în Efes. După multe chinuri îndurate, Sfântul Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...