Botoșăneanul Cătălin Bordea şi coechipierul său, Nelu Cortea, au câştigat America Express – Drumul aurului

America Express și-a desemnat, duminică seară, câștigătorii, după o cursă spectaculoasă la sol, pe apă și în aer. A fost o finală memorabilă, la capătul căreia marele titlu și amuleta de 30.000 de euro au ajuns la Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

„Este incredibil. Este o senzație unică. Îți vine să plângi, să mulțumești, să iei oamenii din jur în brațe. După toată ziua asta și caruselul acesta de emoții, gândul că noi suntem câștigătorii America Express este copleșitor”, a spus botoșăneanul Cătălin Bordea.

 

„N-am muncit pentru ceva atât de mult în viața mea. Am avut în finală o energie cum n-am avut tot concursul. A fost o aventură senzațională. Nu se compară cu absolut nimic!”, a adăugat Nelu Cortea.

Cei doi au concurat cu echipa Andreea Bălan – Andreea Antonescu în cea mai strânsă întrecere finală din istoria reality show-ului. Perechile au avut bucăți de traseu pe care au luptat umăr la umăr, sporind suspansul finalei.

„Cu un ochi plângem, pentru că am ajuns în finală și ne-am fi dorit să câștigăm. Iar azi chiar am tras foarte tare. Iar cu un ochi râdem și ne bucurăm sincer pentru Bordea și Cortea. Felicitări băieților!”, a declarat Andreea Bălan.

„Ne-am bucurat pentru băieți. Ne-am dorit o luptă corectă, alături de acești oameni foarte puternici, pe care i-am susținut din prima secundă. M-am bucurat și pentru faptul că eu și Andreea am ajuns la final poate și mai apropiate și mai unite”, a adăugat Andreea Antonescu.

A fost multă adrenalină în Marea Finală America Express, cursa trepidantă purtându-i pe concurenți prin cele mai diverse misiuni: de la rezolvarea unor ecuații în sistemul de scriere al nevăzătorilor și deschiderea unui seif într-o cameră a misterelor la zborul cu parapantă și întâlnirea cu mai multe cutii pline de surprize neplăcute, scrie A1.ro.

Primele lacrimi au venit, însă, înainte de finală: aflați în camera misterelor, cei patru competitori au fost surprinși de apelurile video primite de la cei dragi, care le-au furnizat, cu această ocazie, și un prețios indiciu.

Irina Fodor a așteptat echipele la Castelul San Felipe, impresionanta fortăreață a Cartagenei, locul perfect pentru finalul aventurii supreme America Express. Primii ajunși, cei care au cucerit El Dorado, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, au primit vestea victoriei cu lacrimi de fericire.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...