Deschiderea celui mai nordic magazin din România, JYSK Botoșani, va fi marcată de un eveniment special, la care clienții sunt invitați să ia parte. În ziua deschiderii, cei care trec pragul magazinului vor fi întâmpinați cu muzică, baloane, o cafea bună care să le dea energie pentru toată ziua și o ciocolată delicioasă, care să le îndulcească acest început de primăvară. În plus, primii 150 de cumpărători care vor achiziționa produse în valoare de minim 50 de lei vor primi câte o pernă cadou, pentru că vrem să îi ajutăm să se odihnească mai bine după sesiunea de cumpărături.
Prin inaugurarea magazinului JYSK Botoșani, retailerul danez JYSK, dedicat conceptului Sleeping and Living, și-a propus să fie mai aproape de locuitorii din zonă, care până acum aveau la dispoziție magazinul online JYSK.ro. Acum, în magazinul fizic JYSK Botoșani, clienții vor găsi o gamă largă de produse de mobilier, decorațiuni pentru casă și grădină, textile, perne, pilote și saltele de cea mai bună calitate și la prețuri incredibile, plus de oferte periodice de neratat.
Ne-am propus să aducem produse de calitate la un preț bun unui număr cât mai mare de clienți din toate colțurile țării. De aceea, JYSK România se află în permanență în expansiune. Suntem siguri că locuitorii din zonă vor găsi produsele pe care și le doresc pentru casa lor și îi așteptăm cu oferte de excepție și cu o echipă mereu gata să îi ajute să aleagă produsele potrivite, în funcție de dorințele lor, a declarat Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.
“Suntem bucuroși că, începând din luna martie, vom fi prezenți în orașul Botoșani. De asemenea, suntem convinși că produsele nordice pe care le comercializăm vor fi apreciate și iubite de locuitorii celui mai nordic județ din România. Mobilierul scandinav este renumit pentru design-ul modern, pentru calitatea și adaptabilitatea sa în orice tip de casă, de aceea localnicii pot găsi la JYSK tot ce își doresc pentru a-și transforma casa într-un spațiu modern și confortabil, a declarat managerul magazinului JYSK Botoșani – Mariana Cater.
Despre JYSK
JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 38 de țări, prin peste 2200 de magazine, majoritatea în țări europene, și numără un total de aproape 19.000 de angajați.
Deținut de danezul Lars Larsen, JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus, al doilea cel mai mare din țară. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de granițele țării odată cu deschiderea unui magazin în Germania.
Retailerul danez de mobilă și decorațiuni interioare comercializează un spectru larg de mărfuri casnice la o calitate ridicată și la cel mai redus preț. Sub deviza "Totul pentru acasă", magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilă sau aparate de iluminat și până la lenjerii de pat, perne, fețe de masă sau șervețele.
JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 30 magazine, în București, Arad, Baia Mare, Constanța, Cluj, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Satu Mare, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Târgu Jiu, Bacău.
Abrevierea JYSK este un derivat de la denumirea peninsulei Iutlandia și semnifică în limba daneză calități precum simplitatea, onestitatea și conștiinciozitatea.
Pentru mai multe informaţii contactaţi:
NUME : IRAIDA PAIUC
FUNCȚIE : MARKETING MANAGER JYSK ROMANIA
TEL: 0722.363.291
E-MAIL : ipa@JYSK.com
(Material publicitar).