Virusul pestei porcine impune măsuri drastice în județ: "Dacă oamenii nu înţeleg lucrurile, nu vom putea lupta cu PPA"

Vânătoarea pentru eradicarea întregii populaţii de porci mistreți continuă cu efective majorate de vânători, măsura fiind una din cele adoptate în Comitetul Local de Combatere a Bolilor pentru prevenirea portării virusului către gospodăriile populaţiei din comuna Pomârla.

Rezultatul analizelor transmis de Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava în cazul porcului mistreţ împuşcat marţi pe fondul de vânătoare 49 Ibăneşti a confirmat prezenţa virusului Pestei Porcine Africane.

Vânătoarea pentru eradicarea întregii populaţii de suine sălbatice continuă cu efective majorate de vânători, măsura fiind una din cele adoptate în Comitetul Local de Combatere a Bolilor pentru prevenirea portării virusului către gospodăriile populaţiei din comuna Pomârla.

“În fiecare zi, în perioada următoare, pe fondul cinegetic 49 Ibăneşti, care include şi pădurea din comuna Pomârla, vor avea loc partidele de vânătoare pentru a diminua, chiar a lichida efectivele de porci mistreţi”, a declarat prefectul Dan Şlincu.

Minodora Vasiliu, directorul DSVSA Botoșani, face apel la cetățeni să manifeste vigilență maximă spre a preîntâmpina extinderea virusului. 

 

“Nu putem lupta singuri şi fac un apel la toţi cetăţenii judeţului Botoşani să înţeleagă şi să aibă responsabilitate şi înţelegere că aceste instituţii nu pot face treaba singure împotriva virusului. Avem un caz la Bihor acum, unde un braconier a intrat în pădure, a împuşcat un mistreţ pe care l-a dus acasă şi a dus virusului PPA şi la porcul domestic. Avem puncte slabe şi mă refer la faptul că suntem la graniţă cu Ucraina, iar porcul mistreţ se mişcă în du-te- vino! Nu se înseamnă că dacă îi împuşcăm pe mistreţii de pe fondul Ibăneşti sau Suharău, nu vor mai fi porci, ei se mişcă între cele două ţări. Avem oameni care aduc lemne cu căruţa noaptea, avem braconaj, iar imediat porcii mistreţi vor intra în culturile de porumb ale oamenilor şi virusul va ajunge în gospodării. Dacă oamenii nu înţeleg lucrurile, nu vom putea lupta cu PPA”, a declarat Minodora Vasiliu, directorul DSVSA Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...