Un nou focar de pestă porcină în județul Botoșani, la granița cu Republica Moldova!

Un nou focar de Pestă Porcină Africană a fost înregistrat în judeţul Botoşani, de această dată în satul Rediu, comuna Rădăuţi Prut, în apropiere de graniţa cu Republica Moldova.

Pe data de 18 iunie, medicul veterinar concesionar din comuna Rădăuţi Prut a notificat Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor că într-o gospodărie din Rediu a murit unul dintre porcii deţinuţi de proprietarul respectiv.

În afară de animalul mort, în exploataţie era încă un porc care prezenta semne de boală. Conform procedurii, s-au prelevat probe de sânge pentru confirmarea PPA. În momentul în care echipa DSVSA era în zonă, medicul veterinar a fost anunţat că într-o altă exploataţie, un alt porc prezintă semne de boală. Echipa a recoltat probe de sânge şi de la al doilea porc suspicionat- o scroafă cu şase purcei. Laboratorul din Suceava a confirmat că cele trei probe - una de la porcul mort din prima exploataţie şi a doua din aceeaşi exploataţie la care se adaugă a treia probă, de la scroafa cu purcei din a doua exploataţie- sunt pozitive la PPA.

Autoritatea locală a activat Unitatea de Sprijin a Centrului Local de Combatere a Bolilor şi au fost instituite măsurile de anihilare a animalelor ce reprezentau surse de infecţie.

Au fost stabilite zona de protecţie, de 3 kilometri în jurul focarului, şi zona de supraveghere, de 10 kilometri în exteriorul zonei de protecţie, unde trebuie aplicate primele măsuri de prevenire şi combatere.

„Ieri, la Rediu, comuna rădăuţi Prut, a fost confirmată prezenţa virusului Pestei Porcine Africane în două gospodării. S-au parcurs paşii procedurali specifici iar astăzi ne-am adunat să stabilim un plan de măsuri pentru a ţine, atât cât se poate, sub control această situaţie”, a precizat subprefectul Daniela Lozneanu.

„Este foarte greu să stabilim modul cum boala a pătruns în cele două gospodării. În urmă cu două săptămâni, colegii din Republica Moldova au semnalat cei şase mistreţi morţi pe malul stâng al Prutului, în apropierea localităţii Lipcani. Satul Rediu se află în zona considerată afectată şi infectată ca urmare a cazurilor înregistrate la Lipcani. În cadrul anchetei epidemiologice încercăm să aflăm cum a pătruns boala. Ea poate fi introdusă prin masă vegetală adusă din câmp, administrată porcilor, sau prin circulaţia animalelor domestice, de exemplu cai”, a completat directorul adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimiţoaie.

S-au impus următoarele măsuri:
-Orice porc afectat - mort sau cu semne de boală - se despăgubeşte la preţul de piaţă. Până acum au fost neutralizate opt capete porcine.
-Zona de protecţie, de 3 kilometri, cuprinde două localităţi- Rediu şi Rădăuţi Prut. În Rediu sunt 56 de gospodării cu 109 porcine, iar în Rădăuţi Prut sunt 24 de gospodării cu 64 de porcine. Total- 80 de gospodării cu 173 de animale.
-Zona de supraveghere cuprinde şapte localităţi din trei comune: Rădăuţi-Prut, Viişoara şi Păltiniş, cu localităţile Horodiştea, Cuzlău, Păltiniş, Cuza Vodă, Viişoara Mare, Viişoara Mică şi Miorcani. Recensământul animalelor cuprinde 1.051 de porci aflaţi în 384 de gospodării.
-În următoarele şapte zile, circulaţia animalelor dintr-o exploataţie în alta este interzisă. De asemenea, în cazul în care proprietarii doresc să-şi sacrifice animalele, sunt rugaţi ca mai întâi să solicite medicilor veterinari analize pentru PPA.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Polițistă” sub acoperire, demascată de Poliția Locală!

astăzi, 15:45

În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 22:00, polițiștii locali din Botoșani care se aflau în patrulare prin municipiu au depistat o femeie care dirija traficul în inter...

Poliția Locală Botoșani: Dispune eliberarea spațiilor de parcare și închiderea circulației. Citește programul evenimentelor!

astăzi, 15:35

Pentru desfășurarea în condiții optime a scrutinului electoral ce va avea loc în zilele de 24 noiembrie, respectiv 1 decembrie 2024, precum și a evenimentelor organizate cu ocazia zile...

Revelion de sute de mii de lei pentru botoșăneni, consilierii au de votat!

astăzi, 15:15

Pe ordinea de zi a acestei ședințe este și proiectul care prevede aprobarea de către aleșii locali a evenimentului „Revelion 2024 – 2025”. Evenimentul se va desfășura, ca &...