PSD Botoșani: Adevărul despre Drumul Expres Botoșani - Suceava: are finanțare, dar riscă să o piardă din nepăsarea președintelui CJ Botoșani, Valeriu Iftime

Drumul Expres A7 (Suceava) - Botoșani are finanțare europeană asigurată prin Programul de Transport 2021-2027.

În ultima perioadă, președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a afirmat în repetate rânduri, în spațiul public, că Drumul Expres Botoșani - Suceava nu ar avea sursă de finanțare.

Această informație este falsă, fiind lansată doar pentru a justifica lipsa de acțiune din primul său an de mandat, perioadă în care, în loc să sprijine proiectul, a încercat mai degrabă să îl saboteze decât să îl susțină.

 

Răspunsul oficial transmis de Guvernul României, în urma interpelării adresate premierului Ilie Bolojan de către senatorul PSD Doina Federovici, demonstrează clar că Valeriu Iftime a dezinformat atunci când a susținut că cel mai mare și important proiect de infrastructură pentru județul Botoșani nu ar avea finanțare asigurată.

„Conform prioritizării realizate în cadrul Planului Investițional 2021-2030, proiectul Drum Expres A7 (Suceava) - Botoșani este inclus în lista proiectelor rutiere localizate pe rețeaua secundară – drumuri expres, având ca sursă de finanțare Programul de Transport 2021–2027, în cadrul Priorității 2: Îmbunătățirea conectivității secundare rutiere, Obiectiv specific RSO3.2: Dezvoltarea și ameliorarea unei mobilități naționale, regionale și locale sustenabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului TEN-T și a mobilității transfrontaliere”, se arată în răspunsul la interpelare.

Prin urmare, Drumul Expres are finanțare europeană asigurată, însă responsabilitatea implementării revine conducerii Consiliului Județean Botoșani, în speță domnului Valeriu Iftime, care trebuie să se implice activ pentru ca proiectul să devină realitate.

Fondurile din Programul de Transport 2021-2027 nu vor aștepta la nesfârșit, iar, din păcate, realizarea Studiului de Fezabilitate este deja întârziată, proiectantul beneficiind de o prelungire de patru luni, până la începutul lunii noiembrie - termen care, cel mai probabil, nu va fi respectat nici de această dată.

După finalizarea Studiului de Fezabilitate, acesta va trebui să parcurgă etapele de avizare în CTE la CNAIR, Ministerul Transporturilor și la nivel interministerial, urmând ca abia apoi Guvernul să aprobe indicatorii tehnico-economici, pe baza cărora se va putea trece la elaborarea Proiectului Tehnic și, ulterior, la implementare.

„Dacă președintele Consiliului Județean nu va ieși din letargie și nu va accelera realizarea documentațiilor tehnice, există riscul ca fondurile din Programul de Transport să fie epuizate, iar finanțarea pentru Drumul Expres Botoșani – Suceava să fie pierdută.

Va fi exclusiv vina domnului Valeriu Iftime, care preferă să vorbească pe Facebook și TikTok despre faptul că lucrează la proiecte majore pentru Botoșani, dar, în realitate, nu reușește să implementeze cel mai important proiect de dezvoltare a județului”, a conchis senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, inițiatoarea proiectului Drumul Expres Botoșani – Suceava.


 

Comunicat de presă – PSD Botoșani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pelerini la Iași - Mărturia unei tinere din Botoșani: ”Am rămas uimiți de câți oameni sunt aici!” / ”Când ajungi în fața raclei, uiți de oboseală!”

astăzi, 07:49

Pelerinajul de la Iași a început oficial joi, 8 octombrie 2026. Încă din prima zi, mii de credincioși au ajuns la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfintei...

Arhitecţii din Suceava și Botoșani marchează astăzi 25 de ani de la înfiinţarea organizaţiei profesionale!

astăzi, 07:35

Filiala Teritorială Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România organizează vineri, 9 octombrie, la Suceava, evenimentul „OAR25+ | Convergenţe. Profesie, societate şi viitor comun&r...

Student sunt numai eu!

astăzi, 07:15

Un politist opreste un student pe strada pentru a-i verifica actele: - Asa, vad ca nu lucram... - Asa este. - Inseamna ca trandavim pe banii statului... - Exact, trandavim. - Se pare ca suntem st...