Vești bune pentru chiriașii care vor să cumpere locuințele ANL

Municipalitatea a prins în bugetul de anul acesta bani pentru întocmirea cărților funcțiare în cazul locuințelor construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL).

Primarul Cătălin Flutur a precizat că aceste documente nu vor fi întocmite pentru toate locuințele ci acolo unde chiriașii vor să le cumpere.

În perioada următoare, societatea Locativa va face o recalculare a tuturor chiriilor, după ce legislația a fost din nou modificată. La începutul anului a fost stabilit un nou cuantum al chiriilor, de patru-cinci ori mai mare, ceea ce a generat un val de nemulțumire în întreaga țară.

Guvernul a revenit asupra modalității de calcul, iar chiriile vor fi reduse și se vor calcula în funcție de veniturile chiriașilor.

"Am prins pentru prima dată sume pentru acele cărți funciare pentru a putea vinde locuințele ANL. Nu s-au prins până acum sumele și stăteam pe loc. Noi nu avem o stimare cât ne-ar costa lucrul acesta. Important este că am prins poziție în buget și putem să facem plăți și să dezvoltăm o cerere de ofertă sau o licitație pentru cel care va face această lucrare. Se vor face cărțile funciare unde vor fi mai multe solicitări. Fiecare va trebui să aducă documente ca să putem face calculele", a declarat primarul Cătălin Flutur.

 

 

Spune-ne opinia ta