Un botoșănean, inculpat alături de primar și 13 funcționari publici în cel mai mare dosar din Iași

Nu mai puțin de 49 de inculpați, 9 suspecți, 17 infracțiuni în „Mama dosarelor imobiliare” din Iași. 15 acuzați sunt din Primărie și Poliția Locală, în frunte cu primarul.

Un botoșănean, inculpat alături de primar și 13 funcționari publici în cel mai mare dosar din Iași

   Foto: reporteris.ro

Pe lista funcționarilor publici inculpați se află și un botoșănean, arhitect-șef în cadrul Primăriei, dar și șefa Direcției Juridice și secretarul Consiliului Local Iași.

Este vorba, potrivit reporteris.ro, despre unul dintre cele mai răsunătoare dosare penale din Iașul ultimilor ani, cu un număr record de acuzați. Conform unei adrese oficiale a DIICOT, parchetul care, prin unitatea din Iași, instrumentează acest dosar, până acum, în cadrul anchetei, sunt 49 de inculpați și 9 suspecți.

Deschis, inițial, pentru fapte de evaziune fiscală și spălare de bani săvârșite de dezvoltatorul imobiliar Cristin Zămoșteanu, dosarul s-a extins, doi ani și jumătate mai târziu, cu noi infracțiuni, una dintre cele mai cunoscute fiind legată de extinderea Halei Centrale cu un restaurant.

În condițiile în care 12 dintre inculpați sunt sau au fost angajați ai Primăriei, mulți cu posturi de conducere, trimiterea în judecată a acestui dosar va decima structurile de la vârful instituției, deoarece mulți dintre aceștia vor fi suspendați automat din funcții, conform legii. Nu la fel va sta situația în cazul primarului Mihai Chirica, și el pus sub acuzare: acesta va rămâne în funcție pentru că este ales în funcție și nu numit.


Nume mari din cadrul municipalității

Aproape un sfert dintre acuzații din acest dosar sunt sau au fost la momentul comiterii infracțiunilor angajați ai Primăriei și Poliției Locale, implicarea lor în comiterea infracțiunilor acând loc în timpul procesului de avizare a unor construcții ridicate de dezvoltatorul imobiliar, apropiat al primarului Mihai Chirica.

Pe lista acuzaților provenind din cele două instituții se află, potrivit sursei citate, alături de primarul Mihai Chirica, și Alexandru Florin Mustiață, arhitect-șef al Municipiului Iași, originar din Botoșani (foto jos).



 

Urmează suspendări pe bandă rulantă

La momentul trimiterii în judecată a acestui dosar, cea mai mare parte dintre cei de mai sus vor fi suspendați automat din funcție pe durata procesului, conform legii. Acest lucru va îngreuna semnificativ activitatea din Primărie, deoarece mulți sunt angajați cu vechime și experiență în domeniile pe care le reprezintă.

Pentru toți cei de mai sus, acuzațiile se referă, în principal, la modul în care au participat la luarea deciziei de autorizare a unui etaj situat pe Hala Centrală, loc în care a fost amenajat un restaurant. Este posibil ca alte acuzații să fie legate de eliberarea unor documente necesare autorizării unor modificări la un bloc.

Sunt anchetate, de asemenea, mai multe blocuri construite începând cu anul 2013. Se suspectează că imobilele aveau indicatorii din autorizație depășiți, iar șefii Primăriei închideau ochii.

Dosarul se află încă în cercetarea DIICOT Iași, existând posibilitatea ca trimiterea sa în judecată să aibă loc în acest an. Material complet pe reporteris.ro...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr din Botoșani campion național la snooker! (Foto)

astăzi, 12:30

Iustin Scripei este campion național la snooker, la categoria junior, după ce l-a învins în finală pe Tudor Bran din Cluj. Tânărul Iustin Scripei este din județul Botoșani. ...

Clădirea Primăriei Municipiului Botoșani va fi iluminată în portocaliu!

astăzi, 12:15

Primăria Municipiului Botoșani este din nou partener al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în campania internațională pentru eliminarea violenței împotriva ...

Doi adolescenți prinși la furat de jandarmi, ce bunuri s-au gândit aceștia să își însușească!

astăzi, 11:50

Doi adolescenți au fost prinși de jandarmi sâmbătă noapte după ce au furat trei geci dintr-un club din municipiul Botoșani, unde liceenii de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu" pe...