Botoșăneanul care vrea să fie arhitect-șef al Iașului a ratat din nou: Respins pentru a doua oară!

Concursul pentru funcţia de arhitect-şef al Iașului va fi reluat pentru a treia oară, după ce singurul candidat rămas în cursă nu a întrunit punctajul necesar la proba scrisă pentru a intra la interviu.

Singurul candidat care a participat, joi, la proba scrisă a fost Alexandru Mustiaţă, arhitect-şef interimar al Iaşului de aproape un an. Potrivit rezultatelor publicate de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), Mustiaţă a primit un punctaj de 58,8 şi a fost declarat „respins”. La primul concurs, organizat acum câteva luni, tot Mustiaţă a fost singurul candidat, dar acestuia i s-ar fi făcut rău în timpul examenului şi nu a mai susţinut proba scrisă, relatează Ziarul de Iași.

Mustiaţă a fost numit arhitect-şef interimar al oraşului la începutul anului printr-o dispoziţie a primarului Mihai Chirica, iar în luna mai i s-a prelungit mandatul cu încă şase luni.

Arhitectul s-a angajat la Primăria Iași în toamna anului trecut. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, depusă în ianuarie 2017, Mustiaţă deţine în proprietate 10 terenuri intravilane în judeţele Botoşani şi Neamţ, două vile în Botoşani şi un apartament în Iaşi. Anul trecut, a vândut către două persoane fizice un alt teren din Botoşani, tranzacţie de pe urma căreia a încasat 40.5000 euro. Arhitectul are deschise şapte conturi în bănci în valoare de circa 37.000 euro. Nu în ultimul rând, arhitectul are plasamente în două firme (Dorical Design şi Advanced Medical Services), mai relatează Ziarul de Iași.

Alexandru Mustiață a urmat Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași în 2009, fiind absolvent al Colegiului Național "A.T.Laurian" Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI