Teren gratuit, refuzat mai multor revoluționari din Botoșani

Cererile mai multor cetățeni care dețin certificate de revoluționar, prin care au solicitat terenuri gratuite pe raza municipiului Botoșani, au fost respinse, pentru a doua oară, de consilierii locali.

Zece persoane, care dețin certificate de luptător remarcat prin fapte deosebite sau luptător rănit la Revoluția din 1989, au solicitat câte o suprafață de teren de 10.000 de metri pătrați în extravilanului municipiului, teren pe care timp de zece ani nu ar fi avut dreptul să îl înstrăineze.

Proiectul de hotărâre nu a primit însă votul majorității aleșilor municipali, astfel că cei zece revoluționari nu vor intra în posesia terenurilor gratuite.

Revoluționarii care au cerut teren sunt Bernard Chiricheș, George Avăcăriței-luptător rănit, Ioan Apație, Marin Tăuteanu, Toader Candrea, Neculai Ciobanu, Ouiu Neacșu, Mitică Gavriliuc, Marius Petru Rogojinschi și Gheorghe Neagu.

Potrivit legii, persoanele care deţin certificat de revoluţionar au dreptul să primească fie câte 10.000 de metri pătraţi în extravilan, fie 500 de metri pătraţi în intravilan, sau câte o sută de metri pătraţi spaţii comerciale.

Primăria Botoșani a avut la dispoziție doar 30 de hectare în extravilan, în zona numită Valea lui Ichim, în apropiere de stația de epurare a orașului, la ieșirea spre Săveni. În prezent, dintre cele 30 de hectare pe care le-a avut primăria disponibile în acea zonă, mai sunt 16 hectare, pe restul suprafeţelor fiind puse în posesie persoane care au câştigat procese în instanţă. 

 

Spune-ne opinia ta