Casele în care au locuit până acum au fost deteriorate iar comisiile mixte de evaluare au opinat că siguranţa familiilor este pusă în pericol, ca atare în şedinţa CJSU de luni seară s-a decis alocarea a şase locuinţe modulare, din inventarul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Locuințele modulare au fost transportate de la depozit la Pădureni, cu sprijinul unor agenţi economici- Dedeman, Punctul de Lucru Botoşani, Metaxa Botoşani şi Castilio, iar conectarea la reţeaua electrică a fost efectuată prin intermediul Delgaz Grid.
Eforturilor lor li s-au adăugat cele ale voluntarilor din Serviciul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi ale unor localnici din Coşula care nu au plecat marţi seară acasă până când cele şase module nu au fost amplasate în tabără. Dotarea cu cazarmamentul necesar, incluzând paturi, saltele, cearşafuri şi pături precum şi aragaze şi butelii, a fost asigurată de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale Bucureşti.
Întreaga operaţiune a fost coordonată de la faţa locului de prefectul Dan Şlincu şi şeful ISU, col. Mihail- Cristian Amarandei, care astăzi s-au întors la Coşula. Oficialii au discutat cu beneficiarii care tocmai îşi aranjau locuinţele modulare cu bunurile primite şi cu ce au reuşit să salveze din case.
“Urmează să aducem şi o structură sanitară, unde veţi avea posibilitatea să vă asiguraţi igiena personală, toaletele deja existând. Autorităţile locale se îngrijesc să nu vă lipsească mâncarea şi apa şi sperăm ca în cel mai scurt timp să vă puteţi muta în case noi sau mai sigure, funcţie de gradul de degradare. În acest sens, ne vom mobiliza împreună cu conducerea Primăriei să identificăm o zonă neinundabilă unde să se ridice case noi, sperăm noi, cu bani din fondurile alocate de Guvernul României. Aveţi copii pentru care trebuie să avem o grijă mai mare”, le-a transmis Dan Şlincu persoanelor afectate de inundaţii.
Prefectul le mulțumește tuturor- instituţii, agenţi economici şi voluntari-, pentru solidaritatea de care au dat dovadă.
Pe de altă parte, comisiile mixte numite prin ordin de prefect continuă evaluarea pagubelor produse de calamităţi, urmând ca la începutul săptămânii viitoare datele să fie transmise la Guvern.
Cancelaria Prefectului
Tabără constituită la Pădureni pentru persoanele rămase fără locuinţe în urma inundaţiilor! FOTO
Stiri Botosani Wednesday, 4 July 2018 AdministrațieCele 19 persoane din Pădureni, Coşula, ale căror case au fost afectate de fenomenele meteo din perioada 28-30 iunie, au acum siguranţa unui acoperiş sigur deasupra capului, chiar dacă nu în cele mai fericite condiţii.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Kokoro Botoșani la Cupa Shinobi!
Sportivii Clubului Sportiv Kokoro Botoșani au obținut rezultate deosebite la competiția de karate desfășurată la Voinești, județul Iași - Cupa Shinobi, editia a XI a - confirmând nivelu...
Un profesor din Botoșani a plecat la cele veșnice! ”A ales să-și continue cariera didactică într-o lume mai bună”
Întregul colectiv al Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" este copleșit de durere la plecarea la cele veșnice a profesorului Ioan Știr. Pe 9 august, prof. Ioan Știr ar fi î...
Performanță de excepție a unei eleve din Văculești la Olimpiada Națională de Biologie!
Performanță de excepție a elevei Prodan Maya-Maria, din clasa a VIII-a, de la Școala gimnazială nr. 1 Văculești, care a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Biologie 2026, o dis...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.06 secunde