Strigăt de ajutor tratat cu indiferenţă! Botoşănenii din Parcul Tineretului, în pericol din cauza câinilor de la ghetouri! FOTO, VIDEO
BOTOSANI

"Dacă până şi câinii de la ghetouri au imunitate, ce să ne mai mirăm de oamenii care locuiesc acolo? Suntem chiar ai nimănui". Este concluzia unui botoşănean care se consideră de-a dreptul ghinionist că locuieşte în cartierul Parcul Tineretului.

Strigăt de ajutor tratat cu indiferenţă! Botoşănenii din Parcul Tineretului, în pericol din cauza câinilor de la ghetouri! FOTO, VIDEO

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Botoşănenii care locuiesc în cartierul Parcul Tineretului se plâng că de câteva luni se confruntă cu o nouă problemă: câinii locatarilor din blocul- ghetou T140. Mai mult, în ciuda repetatelor apeluri la serviciul de ecarisaj, angajaţii firmei TrioConstruct nu au ajuns nici acum în cartier să ridice câinii agresivi.

"În decembrie, o fată de 15 ani a fost muşcată când venea de la şcoală, în condiţiile în care copila nu se teme de câini, are câine în casă. Pur şi simplu a venit câinele din spate, a prins-o de picior şi şi-a rupt şi pantalonul. A făcut tratamentul antirabic. Săptămâna trecută, un alt copil de 7 ani a fost muşcat. Toate astea se pot verifica la Pediatrie şi la Infecţioase. Eu nu mă pot duce dimineaţa la muncă şi să trec pe lângă ghetouri, că sar câinii. Sâmbătă am aşteptat un om care cobora către alee să meargă alături de mine, că mă temeam. Am sunat la ecarisaj, mi s-a spus că vin băieţii şi, după cum vedeţi, nu au venit sau dacă au venit nu au luat câinii", povesteşte o botoşăneancă din cartier.

Un vecin susţine că a sunat de mai multe ori la serviciul de ecarisaj, iar la al patrulea apel i-a fost blocat numărul pentru a nu mai putea apela.

"Uitaţi-vă şi dumneavoastră, ăsta-i numărul, 0800.030.764, sun şi imediat se aude păcănitul ăla. Asta ce înseamnă? Că se tem să vină aici, la ghetouri? Păi să vină cu Poliţia Locală, cu jandarmii, cu poliţiştii, să vină şi să ia câinii ăştia că ne fac ferfeniţă nevinovaţi", spune bărbatul.

Un alt botoşănean susţine că, în timpul nopţii, câinii sunt băgaţi în blocul T140 într-o cameră neocupată şi fără uşă, iar dimineaţa sunt eliberaţi.

"Dacă nu stau în faţa blocului, stau într-un adăpost făcut printre blocuri. Problema e că este o căţea cu pui şi aia e agresivă şi asmute şi ceilalţi câini pe cei care trec pe aici. Îmi pare rău că nu aţi prins faza de acum câteva luni, când a fost scandal în cartier şi veniseră poliţiştii şi jandarmii. După ce au urcat în maşini şi au plecat, ăştia din ghetouri au dat drumul la câini. Ne-au dispersat la marea artă. Dacă până şi câinii de la ghetouri au imunitate, ce să ne mai mirăm de oamenii care locuiesc acolo? Suntem chiar ai nimănui, nu ne bagă nimeni în seamă, nu ne ascultă nimeni, nu face nimeni nimic. Un mare bazin electoral, asta suntem", susţine bărbatul.

Reporterii Ştiri.Botoşani.Ro au încercat să ia legătura cu reprezentanţii serviciului de ecarisaj, dar în zadar. La primul apel, telefonul a sunat îndelung şi fără rezultat. La al doilea apel, persoana care a răspuns, angajat al padocului, şi căruia i s-a explicat faptul că doi copii au fost atacaţi de câini, a încheiat apelul înainte de a spune când vor veni hingherii să ia câinii. La al treilea apel nu a mai răspuns nimeni. Considerăm această atitudine inacceptabilă în condiţiile în care societatea TrioConstruct prestează, în baza unui contract şi a unui act adiţional, un serviciu public, plătit de Primăria Municipiului Botoşani, iar angajaţii padocului, indiferent de funcţia şi de numele lor, sunt angajaţi (in extenso) ai municipalităţii, ca atare sunt în slujba cetăţeanului. VIDEO


L-am contactat însă pe Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement din cadrul Primăriei, iar răspunsul domniei sale sună cam aşa:

"Firma de ecarisaj desfășoară activitate. Avem contract încheiat cu ei. Am să sun și eu la firmă și am să văd de ce nu răspund. Noi avem contract, se capturează în continuare. Cetățenii pot să sesizeze și pe adresa noastră de email secretariat@polivalenta.ro".

Credem că fotografiile sunt concludente.











 

 

Spune-ne opinia ta