Potrivit col. Cristian Silviu Melinte, împuternicit prim-adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, jandarmii intervin de două-trei ori pe săptămână în aceste zone, iar de cele mai multe ori persoanele pe care le identifică ca fiind cele care au tulburat ordinea şi linişte publică se aleg doar cu amendă.
Nu de puţine ori, scandalagii sfidează pe faţă forţele de ordine, la fel cum s-a întâmplat şi marţi seară când jandarmii chemaţi la ghetourile din Parcul Tineretului au fost înjuraţi ca la uşa cortului.
“Bineînţeles că jandarmii nu au scăpat de injurii sau alte apelative. Aceste două zone sunt mai fierbinţi dat fiind că persoanele care locuiesc acolo nu au obiectul muncii. Nedesfăşurând activităţi regulat, să aibă de unde veni şi unde pleca, atunci au alte activităţi care duc la perturbarea ordinii şi liniştii publice”, a precizat col. Cristian Silviu Melinte.
Pe lângă intervenţiile pe care le au în urma apelurilor la 112, jandarmii acţionează în Parcul Tineretului şi în Centrul Vechi şi alături de celelalte forţe de ordine.
Stabilirea unui program fix de patrulare nu ar avea rezultate, după cum susţine prim-adjunctul IJJ, pentru că după plecarea echipajelor din zonă cei certaţi cu legea ar reveni la “activităţile” obişnuite.
“Noi acţionăm în baza unui plan unic de ordine şi siguranţă care este întocmit de Poliţie. Menţinerea ordinii este a Poliţiei, asigurarea este a jandarimilor, iar în funcţie de evenimentele pe care le consideră importante sau se desfăşoară într-un anumit interval orar ne solicită sprijinul şi atunci noi acţionăm acolo. Dacă ar fi un program fix ei se obişnuiesc cu programul nostru”, a mai spus col. Cristian Silviu Melinte.