Pe lângă lucrările care se fac la partea carosabilă şi la trotuare, o stradă din municipiul Botoşani îşi va schimba înfăţişarea şi din punct de vedere peisagistic.
Viceprimarul Marian Murariu susţine că la primăvară pe strada Gării se vor planta noi copaci pe scuar şi se va reamenaja şi întreg spaţiul verde.
“La scuarul median de pe strada Gării au fost identificaţi nişte arbori care au crescut sălbatic, nişte oţetari, şi am cerut aprobare de la Direcţia Silvică şi de la Mediu şi am reuşit să îi toaletăm pentru că rădăcinile acelor arbori afectau nişte canale care erau în pământ, iar crengile afectau cablurile de curent electric. Se va reface integral acel scuar şi se vor replanta în primăvară copaci. Va arăta mult mai bine. S-a luminat practic strada Gării, vom avea peluză, copaci, va fi foarte frumos acolo. În paralel, lucrăm la refacerea trotuarelor şi a carosabilului. Strada Gării va avea un alt aspect şi poate fi considerată o intrare principală în oraş, mai ales pentru cei care călătoresc cu trenul şi ajung în Gara Botoşani”, a precizat viceprimarul Marian Murariu.
De curând au fost făcute lucrări de modernizare şi pe strada Aprodu Purice, arteră care duce la Gară.