Problema străzilor pline de noroi, discutată de şefii din Primărie şi reprezentanţii Nova Apaserv

Conducerea Primăriei Botoşani a convocat, joi, reprezentanţii Nova Apaserv şi ai constructorului ce execută lucrări pe străzile unde cetăţenii au reclamat noroiul făcut şi distrugerea căii de rulare. 

Viceprimarul Marian Murariu le-a spus participanţilor la şedinţă că sesizările din partea cetăţenilor se referă la străzi unde s-a intervenit prin proiectul de modernizare a reţelei de apă şi canal. 

"Ne-am adunat astăzi aici deoarece am primit multe petiţii şi sesizări de la cetăţeni referitoare la situaţia foarte grea vizavi de străzile pietruite din municipiul Botoşani. Practic, este vorba despre o situaţie unde străzile sunt pline de noroi şi cetăţenii circulă foarte greu către casele lor. Am analizat foarte atent aceste străzi şi am constatat că în mare măsură sunt străzi pe care s-a intervenit prin proiectul de extindere a reţelei de apă-canal, proiect derulat de societatea Nova Apaserv cu fonduri europene. Aceste străzi sunt predate constructorului până la finalizarea lucrărilor şi sunt în responsabilitatea dumneavoastră de a le readuce în starea iniţială şi aş dori să ne prezentaţi o soluţie referitoare la readucerea la starea iniţială a acestor străzi", a fost intervenţia viceprimarului Marian Murariu. 

 

Dorel Ciubotariu, manager de proiect de extindere şi reabilitarea reţelelor din municipiul Botoşani, a menţionat că suprafeţele de stradă puse la dispoziţia proiectului sunt de doar un metru lăţime pe lungimea reţelei de pe stradă, nu pe toată lăţimea carosabilului. Acesta a menţionat că problemele au apărut în special pe drumurile care sunt pietruite, nu asfaltate, şi s-a intervenit în aceste zile. 

"Situaţia a fost conform celor sesizate şi s-a intervenit de către constructor în aceste zile. Se poate merge pe fiecare drum şi să vedem dacă într-adevăr ceea ce mai este de refăcut este de competenţa proiectului sau nu. O să vedeţi că şi după ce se va termina proiectul şi se va preda, unele probleme vor rămâne. Acele drumuri nu au rigolele unde să se scurgă apele din ploi sau dezgheţarea zăpezii şi traficul fiind intens nu are cum să nu cedeze. Lucrând zi de zi pe acele străzi, majoritatea oamenilor se aşteaptă ca noi să terminăm cu lucrările la apă, sperând ca lucrările la asfaltare le vor rezolva problemele. Noi acum în unele locuri am întins pietriş pe toată lăţimea carosabilului, ceea ce este mult mai mult decât ne-a permis proiectul", a declarat Dorel Ciubotariu.

Reprezentanţii constructorului au menţionat că s-a intervenit pe 74 de străzi, în acest moment sunt pe ultima sută de metri. Mai sunt de executat lucrări pe Calea Naţională, Hatman Arbore, Grăniceri, iar termenul de finalizare a lucrărilor ar trebui să fie până pe 6 august şi se vor încadra. Au fost date şi exemple punctuale cu probleme cauzate chiar de cetăţenii care locuiesc în zonă, unii dintre ei deversând în stradă apa utilizată în locuinţe, alţii aduc în zonă utilaje grele pentru diferite lucrări de construcţie, iar unii depozitează pe carosabil pământ pentru executarea diferitelor proiecte. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Primarii Verginel Gireadă și Dan Oloeriu eliberați din AREST, decizia magistraților din Suceava!

astăzi, 15:28

Magistrații Curții de Apel Suceava s-au pronunțat, astăzi, cu privire la contestațiile formulate de cei doi inculpați prin care solicitau eliberarea din arest. Verginel Gireadă, primarul com...

Pași importanți în realizarea Autostrăzii Moldovei, a fost avizat studiul de fezabilitate pentru ultimul sector! (Foto)

astăzi, 15:08

Joi a fost avizat Studiul de Fezabilitate pentru ultimul sector al A7 (Autostrada Moldovei), cuprins între Suceava și Siret, anunță Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale d...

Leo Grozavu face apel la botoșăneni să vină la stadion: ”Indiferent de ce se întâmplă în timpul jocului, să fie alături de echipă!” (Video)

astăzi, 14:38

FC Botoșani a organizat joi, 15 mai, conferința de presă cu ocazia partidei de pe teren propriu cu FC Hermannstadt. Meciul va avea loc duminică, 18 mai 2025, ora 16:00, în cadrul ultimei run...