Cele 30 de hectare primite acum vin în continuarea celor aproximativ 47 de hectare de teren pe care Primăria Botoșani le-a primit în anul 2014 și pe care se ridică un nou cartier de locuințe ANL.
Pe noul teren se vor realiza utilitățile cartierului de locuințe, jumătate din aceste locuințe urmând a fi date angajaților Ministerului Apărării Naționale.
"Prin Hotărâre de Guvern Primăria Botoșani a intrat în posesia suprafeței de 30 de hectare de pământ, este vorba de acele hectare care ne lipseau pentru finalizarea proiectului de locuințe ANL de pe Șoseaua Iașului. Sunt limitrofe cu partea de lac iar nouă ne sunt necesare pentru rezolvarea probelemei utilităților din zonă. Vom semna protocolul cu Ministerul Apărării Naționale, jumătate din locuințe vor pleca spre Minister, beneficiarii vor fi salariați ai MApN și mai mult decât atât va trebui să facem o cale de acces către cimitirul care este în curtea unității militare, două porți, o parcare, dar sunt lucruri asumate de noi", a pecizat primarul Cătălin Flutur.
Proiectul imobiliar se va dezvolta în șapte etape. În prima etapă se vor ridica 80 de locuințe, în etapa a doua 52 de locuințe, pentru ca în final să se ajungă la 600 de locuințe.
În noul cartier ANL va fi construit și un așezământ social, o grădiniță, o școală, biserică.