Majorări salariale cerute la Poliţia Locală şi la DSPSA

După funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Botoşani a venit şi rândul celor de la Poliţia Locală şi de la Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement să solicite majorarea salariilor.

Solicitarea se bazează pe decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie prin care se aliniază salariile la nivel de ramură.

La Poliţia Locală în proiectul de buget pe anul 2017 a fost prinsă o creştere salarială de 40%. Aceasta va fi aplicată dacă va fi obţinută şi aprobarea consilierilor locali.

“Avem hotărâri judecătoreşti obţinute de către alte instituţii din familia ocupaţională şi le vom aplica în mod sigur. Noi am solicitat prin buget sumele, prin statul de funcţii. Efortul financiar nu va fi unul foarte mare. Procentul de majorare solicitat este de 40%”, a precizat Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locală.

Poliţia Locală Botoşani are 114 angajaţi, cel mai mic salariu fiind la ora actuală de 1.520 lei.

Şi pentru angajaţii Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement s-a cerut majorarea lefurilor. Directorul DSPSA, Eugen Ţurcanu, susţine că impactul bugetar nu va fi unul semnificativ în condiţiile în care mai bine de 70% dintre salariaţi câştigă cu puţin peste salariul mediu pe economie.

“Au avut loc discuţii aprinse pe marginea interpretării deciziei Curţii Constituţionale din luna  decembrie privind alinierea la salariile conform familiei profesionale în care ne încadrăm şi am luat decizia de a majora salariile cu 25% având modelul creat pe nişte hotărâri ale instanţelor, conform cărora pentru personalul contractual doar cu acest procent pot fi majorate. Urmează să finalizăm calculele. În cadrul Direcţiei noastre nu avem o majorare masivă de salarii. Punerea în plată va fi făcută după adoptarea bugetului, undeva în luna aprilie”, a spus Eugen Ţurcanu.

 

 

 

Spune-ne opinia ta