Ce spun social-democraţii despre schimbarea prefectului de Botoşani!

Rezultatul alegerilor parlamentare din 11 decembrie va aduce un val de schimbări la unele instituţii botoşănene, una dintre acestea fiind Instituţia Prefectului.

Deşi la bursa zvonurilor se vehiculează unele nume care ar putea să îi ia locul lui Dan Nechifor, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, reprezentanţii PSD evită deocamdată să avanseze vreun propunere.

“Pe tot parcursul campaniei electorale şi al precampaniei noi nu am vorbit de funcţii. Acesta a fost un atu mare al nostru, al PSD, şi la nivel central şi la nivel local. Haideţi să formăm Guvernul şi ulterior să vorbim de funcţiile din teritoriu”, a spus Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani.

Federovici spune să o astfel de schimbare ar putea avea loc după învestirea noului Guvern, pentru funcţia de prim-ministru social-democraţii botoşăneni susţinându-l pe Liviu Dragnea.

“Domnul preşedinte Dragnea este cea mai bună propunere pentru funcţia de prim-ministru al României şi o vom susţine. A venit în faţa fiecărui membru de partid şi în faţa fiecărui român cu cel mai bun program de guvernare, prin care a prezentat măsurile pe care vrem să le luăm pentru români, un program care a prezentat foarte clar beneficiarii, sursele de finanţare. Este cea mai bună propunere din punctul nostru de vedere şi probabil în perioada următoare Comitetul Executiv Central se va întruni şi va lua o decizie în acest sens. Avem o majoritate largă, putem forma Guvernul în bune condiţii, şi nu văd niciun impediment”, a mai spus liderul PSD Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta