După ce anul trecut s-a realizat documentaţia tehnică, în acest an a fost finalizată prima etapă a proiectului, respectiv pietruirea şi amenajarea şanţurilor. Lucrările executate pe acest sector de 35,6 km au constat în: nivelare platformă drum, aşternere primul strat de balast, aşternere al doilea strat de balast, aşternere piatră spartă, execuţie şanţuri din pământ şi reparare podeţe transversale. Utilizarea drumului de către autovehicule grele după finalizarea lucrărilor de pietruire a favorizat apariţia unor degradări, în special făgaşe şi gropi, care crează disconfort participanţilor la traficul rutier. Aceste degradări vor fi eliminate în perioada imediată prin scarificare şi completare cu piatră spartă, astfel încât să fie asigurate condiţii de circulaţie în siguranţă pentru toate categoriile de vehicule.
Sistemul rutier rezultat în urma lucrărilor va avea în final următoarea alcătuire:
- 4 cm strat de uzură BA 16 m ;
- 6 cm mixtură asfaltica AB2
- 25 cm piatră spartă ;
- 30 cm strat de balast;
- 20 cm strat de formă.
Dimensionarea sistemului rutier s-a realizat pentru vehicule cu sarcina pe osie de 11,5 t, la un trafic de perspectivă de 15 ani. De asemenea, la dimensionare s-a ţinut seama de verificarea structurii rutiere la îngheţ - dezgheţ (conform STAS 1709/1/2 – 1990) şi de fenomenul de oboseală. Şanţurile şi rigolele sunt dimensionate pentru colectarea apelor de suprafaţă şi dirijarea lor către emisari. Ele s-au prevăzut pe cca. 68% din lungimea traseului proiectat.
Majoritatea şanţurilor vor fi de pământ deoarece declivităţile sunt reduse. Aşa cum rezultă din profilurile transversale şanţurile colectează apa de pe partea carosabilă şi mai puţin de pe terenurile agricole alăturate. Sunt trei poduri, cel mai mare fiind de 9,60 metri. Podeţele existente în număr de 25, au deschideri de 0.6 ÷ 3,5 m, 6 dintre acestea au deschiderea sub 2,00 m. S-a prevăzut înlocuirea tuturor podeţelor existente cu deschiderea sub 2,00 m şi a celor în stare proastă, lărgirea şi reparaţia celor corespunzătoare, precum şi un număr de încă 7 podeţe proiectate noi.
Toate intersecţiile se amenajează, iar drumurile laterale sunt amenajate pe 25 m, 15 m cu îmbrăcăminte asfaltică şi 10 m pietruire.
La finalul lucrărilor DN 24 C va avea realizată întreaga semnalizare rutieră în conformitate cu standardele şi normele în vigoare, atât cea verticală cât şi cea orizontală, benzi vibratoare la trecerile de pietoni, lămpi cu lumină focusată la trecerile importante de pietoni (şcoli, primării).
În localităţi vor fi amenajate trotuare pentru a evita traficul pietonal pe acostamente sau pe partea carosabilă şi parapete pietonale în zona şcolilor.
Prin modernizarea lui DN 24C de la km 106+650 la km 142+250, prin împietruire, va creşte accesibilitatea în această zonă cu un important potenţial economic şi în special agricol, vor fi asigurate condiţiile activităţii de aprovizionare, se vor reduce perioadele şi costurile de transport, consumul de carburanţi precum şi costurile de întreţinere şi reparaţie ale vehiculelor.
„S-au alocat până acum sumele necesare, conform graficului pe care ni l-am propus. Avem convingerea că anul viitor vom încheia lucrările de modernizare a acestui drum, prin turnarea unui covor de asfalt, astfel încât să nu mai fie nici măcar drum de piatră. Numai aşa vom ajuta această zonă slab dezvoltată economic să ajungă la un nivel de civilizaţie mult aşteptat de oamenii acestor meleaguri de legendă. Pentru sectorul de drum sus mentionat, s-a incheiat contractul ,,Servicii de proiectare – Revizuire SF pentru obiectivul Modernizare DN 24 C km 106+650 – km 142+250”, iar Studiul de Fezabilitate a fost analizat şi avizat în C.T.E. - D.R.D.P. Iaşi şi transmis CNAIR SA, în vederea avizării şi introducerea la finanţare pentru anul 2017”, a spus ing. Ovidiu Mugurel LAICU, director regional executiv al DRDP Iaşi.
D.R.D.P. Iaşi îşi cere scuze de la utilizatorii acestui drum naţional pentru disconfortul produs de degradările apărute în carosabil şi recomandă participanţilor la trafic să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere.
Comunicat de presă Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași