Este vorba de primarul comunei Dobârceni, Radu Livinschi. În anul 2013, Livinschi a fost condamnat de Judecătoria Săveni la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani, pentru refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta fiind prins conducând sub influența băuturilor alcoolice la data de 1 iunie, același an.
După aproape doi ani de la această condamnare, șeful SVSU a sesizat Instituția Prefectului cu privire la situația primarului din Dobârceni, în data de 11 ianuarie 2016 fiind emis un ordin de prefect prin care a încetat mandatul de primar al lui Radu Livinschi, atribuțiunile fiind preluate de către viceprimarul de la acea vreme.
La alegerile din vară, Livinschi a obținut un nou mandat de primar, fiind din nou sesizaată Prefectura cu privire la situația acestuia juridică.
Prefectul nu a luat nicio decizie până acum în legătură cu mandatul primarului din Dobârceni.
"Pe 23 noiembrie am găsit o speță identică cu a dumnealui, în sensul că i-a mai încetat o dată mandatul. Este un ordin al prefectului de la Caraș-Severin prin care a anulat a doua oară mandatul unui primar iar în secția de civil și contencios a fost anulat ordinul prefectului. Având în vedere această speță am resolicitat direcției juridice din MAI un punct de vedere asupra situației primarului comunei Dobârceni dar până la această dată nu am primit niciun răspuns oficial", a declarat prefectul Dan Nechifor.
În aceste condiții, Livinschi are toate șansele să își ducă mandatul de primar până la capăt, fiind deja sancționat o dată cu încetarea mandatului de ales local, pentru fapta pentru care are o condamnare definitivă.