Şapte drumuri judeţene din Botoşani ar urma să fie reabilitate şi modernizate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, pe o lungime de 43,890 km.
Suma totală alocată pentru aceste investiţii se ridică la 90,9 milioane de lei. O parte dintre proiectele din infrastructură rutieră aşteaptă finanţare de chiar şi de zece ani.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, susţine că în perioada următoare se vor pune la punct documentaţiile necesare derulării acestor investiţii şi estimează că în cursul anului viitor ar putea începe efectiv lucrările.
“Trebuie să revizuim documentaţiile care sunt de prin anul 2007, nu ceea ce spun colegii noştri din opoziţie. Noi revizuim, sunt documentaţiile în lucru, studii de fezabilitate, trecem la proiectele tehnice, după care să facem licitaţiile pentru execuţie. Cred că la anul ar putea să înceapă investiţiile prin PNDL. Nu ştiu de ce a mers aşa de greu, probabil birocraţie, pentru că o parte din lucrări au fost promovate de prin 2007”, a declarat Costică Macaleţi.
În ceea ce priveşte drumul strategic pentru care se aşteaptă o finanţare europeanp, proiectul este în fza de analiză administrativă a proiectului care durează o lună de zile, după care va urma analiza tehnico-economică.
Citeşte şi Lista drumurilor județene care vor fi reabilitate și modernizate prin PNDL!