A fost APROBAT regulamentul privind blocarea și ridicarea autoturismelor din municipiul Botoșani! "Sperăm să nu mai fie abuzuri"

Municipiul Botoșani are, începând de miercuri, un nou regulament de organizare a circulației rutiere și a activității de gestionare a parcărilor dotate cu parcometre, care cuprinde și procedurile aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar și reglementează activitatea de blocare, ridicare, transport, relocare, eliberare a autoturismelor. 

De gestionarea parcărilor cu plată și blocarea/ridicarea mașinilor parcate neregulamentar se va ocupa societatea Eltrans, din subordinea Consiliului Local. 

La proiectul de Hotărâre de Consiliu Local supus dezbaterii și aprobării în ședința de Consiliu Local de miercuri au fost depuse și o serie de amendamente. 

Primarul Cătălin Flutur a ținut să mulțumească tuturor celor care au lucrat la elaborarea acestui regulament de circulație.

"Vreau sa va spun ca municipiul Botosani avea nevoie de acest regulament, chiar daca s-a facut un pic mai greu, s-a muncit mult la acest regulament, s-a luat in calcul cam tot ce era de luat din legislatie. Vreau sa multumesc celor care l-au întocmit, care au luat în calcul si amendamentele venite in urma dezbaterii publice, apreciez munca de echipa, domnul Cosmin Andrei care a avut o contributie hotaratoare la intocmirea regulamentului. Cred, in schimb, ca ar  fi trebuit sa fim mai atenti sa ne gandim la chestiunile pecuniare, la amenzile care se dau, par mari, chiar daca ele sunt facute in asa fel incat sa acopere cheltuielile societatii care va prelua aceasta operatiune. Par mari, dar sunt comparabile cu cele din alte judete", a spus primarul Cătălin Flutur.

La rândul său, Eugen Țurcanu a apreciat eforturile celor care au lucrat la realizarea noului regulament, dar a atras atenția să nu se mai repete abuzurile care au fost pe vremea când de activitatea de blocare și ridicare se ocupa societatea Hi Speed Recovery.

"Vreau sa multumesc echipei care a lucrat la acest proiect, chiar daca au doi-trei ani de cand il tot perfectioneaza, bine ca s-a materilaizat intr-un final. Speram sa nu devina un factor de coercitie si de abuzuri si sa nu avem bumerangul care se va intoarce impotriva noastra ca for deliberativ, in urma efectelor puse in practica de Politia Locala si Eltrans. Speram ca vechile practici, cand erau sunati cei de la HSR sa vina sa blocheze sau sa ridice o masina sa nu se mai intample si sa avem o normalitate pentru a descongestiona traficul si a disciplina cetatenii care parcheaza aiurea si comit abuzuri", a menționat Eugen Țurcanu. 

Viceprimarul Cosmin Andrei s-a arătat deranjat de faptul că cei de la societatea Eltrans nu au dat dovadă de deschidere vizavi de noua activitate pe care o vor desfășura și le-a transmis șefilor acestei societăți că ar trebui să ia în calcul faptul că este o activitate aducătoare de venituri, venituri pe care aceștia nu prea au reușit până acum să le obțină, motiv pentru care a tot crescut subvenția acordată de muncipalitate. 

"As vrea sa incurajez Eltrans sa faca toate diligentele, este asteptat de mult timp regulamentul, din pacate colaborarea nu a inceput cu dreptul, asa am simtit din adresele primite si o lipsa de deschidere pentru o activitatea aducatoare de venituri. Daca era organizata o licitatie era o concurenta extraordinara, iar cei care pot primi aceasta activitate nu par incantati sa o preia. Atrag atentia sa aiba determinarea, si trebuie sa ia in calcul doua aspecte, traficul rutier este foarte aglomerat în această perioadă, creste cu 100 de masini pe zi si trebuie rezolvata problema congestiilor si in al doilea rand situatia financiara de care s-au plans. Aveti o activitate si va rog sa o gestionati corespunzator", a precizat Cosmin Andrei.

Noul regulament aprobat, miercuri, de consilierii locali va trebui avizat de Poliția Rutieră, iar după ce va primi viza de legalitate de la Prefectură și va fi semnat contractul de delegare a gestiunii către Eltrans, va intra în vigoare. Se estimează că noul regulament va deveni aplicabil din luna decembire.

Vezi AICI regulamentul!

 

 

Spune-ne opinia ta