Directorul societăţii Eltrans: "Sperăm ca de la 1 februarie să începem activitatea de ridicare/blocare a maşinilor şi să dăm drumul la parcările cu plată"

Societatea Eltrans va prelua în cel mai scurt timp bunurile pentru a putea începe activitatea de blocare/ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe domeniul public şi de a taxa din nou în parcările cu plată din oraş.

Consilierii locali au decis la finele anului trecut ca societatea aflată în subordinea Consiliului Local să se ocupe de gestionarea acestor activităţi, care acum câţiva ani au fost făcute de o firmă privată, Hi Speed Recovery.

Potrivit lui Victor Ivănescu, directorul societăţii Eltrans, au fost stabilite comisiile pentru predarea/preluarea bunurilor care au fost cumpărate de municipalitate de la HSR. Vor fi preluate doar parcometrele funcţionale pentru că Eltrans nu are fonduri pentru repararea acestora.

“Acum lucrăm la modificarea statutului şi am înţeles că la primărie s-a semnat o decizie pentru constituirea unei comisii de predare/primire a bunurilor de retur. Este vorba de parcometre, maşina de ridicat şi dispozitivele de blocare. Dacă bunurile sunt funcţionale putem da drumul, sperăm ca de la data de 1 februarie să dăm drumul la activitatea de administrare a parcărilor”, a declarat Victor Invănescu.

De parcările cu plată se vor ocupa patru angajaţi, iar pentru activitatea de blocare/ridicare Eltrans are un macaragiu şi va mai fi angajată o persoană.

“Noi vom face o campanie când vom avea o dată de începere a activităţii, o campanie de informare a cetăţenilor că de la data X vom începe activitatea”, a mai spus directorul Eltrans.

Maşinile ridicate vor fi depozitate pe un teren aflat în spatele sediului Eltrans, din Zona Industrială.

În ceea ce privește taxa percepută în parcările plată din municipiul Botoșani, aceasta va fi de 1,5 lei pe oră. În cazul abonamentelor taxa pentru utilizarea unui loc de parcare va fi de 10 lei pe zi și de 100 de lei pe lună.

Potrivit noului regulament, tariful de blocare/deblocare pentru mașinile parcate neregulamentar va fi de 30 de lei, fiind prevăzut și un tarif în cazul în care proprietarul ajunge la fata locului şi operaţiunea de ridicare nu mai este necesară­, și anume 250 lei/vehicul - pentru faptul că autornacaraua s-a deplasat până la faţa locului.

 

Spune-ne opinia ta