Alianța pentru Agricultură și Cooperare a studiat proiectul de buget al Ministerului Agriculturii și atrage atenția că acesta nu conține despăgubirile pentru culturile calamitate.
Este vorba de suma de un miliard de lei – se precizează într-un comunicat al organizației.
Alianța menționează că agricultorii sunt adepții dialogului, dar avertizează că situațiile catastrofale în care au ajuns îi vor împinge către măsuri extreme.
Acestea pot fi inclusiv proteste sau blocarea drumurilor în zonele calamitate – menționează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Potrivit sursei citate, alte state membre subvenționează suplimentar și cer simplificare pentru acordarea banilor europeni, în schimb România își penalizează fermierii pentru că nu au acces la apă și la infrastructura publică – arată organizația.