Dacian Cioloş: Eliminarea pensiilor speciale se va produce etapă cu etapă. Pensiile speciale ale parlamentarilor şi cele ale primarilor vor fi primele care vor dispărea

Co-preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat duminică la un post de televiziune că pensiile speciale ale parlamentarilor şi cele ale primarilor vor fi primele care vor dispărea. Un proiect de lege în acest sens urmează să fie depus în Parlament.

”Începem cu pensiile parlamentarilor şi primarilor, care sunt cel mai uşor de eliminat. În Parlament suntem în curs de a construi majoritatea necesară. Punem aceste proiecte pe ordinea de zi şi cred că într-o perioadă scurtă, în câteva săptămâni cred că pot să ajungă aceste proiecte pe ordinea de zi şi pensiile speciale vor dispărea la parlamentari şi primari. Apoi urmează să vedem celelalte, unde trebuie să ne uităm mai atent ca să nu fim în situaţia de a face doar populisme cum au făcut alţii înaintea noastră, când s-au lăudat că dispar pensiile, dar ne-am trezit la Curtea Constituţională cu tot felul de contestaţii”, a declarat Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş a mai declarat că în România pensiile ar trebui să fie proporţionale cu contribuţia, iar eliminarea pensiilor speciale se va produce etapizat, etapă cu etapă.

”E prima etapă, pentru că rămân şi celelalte. Am avut o discuţie cu UDMR, am înţeles argumentul că trebuie să scăpăm de pensiile speciale, dar trebuie făcut etapă cu etapă. Noi nu mai putem acum aştepta. Dacă punem acum un proiect de lege prin care eliminăm toate pensiile speciale ne trezim cu o bucăţică a celor care au acum astfel de pensii, că atacă la CCR tot proiectul şi pică tot proiectul pentru că ei pot să găsească un argument pe care noi nu l-am analizat suficient. Asta numesc eu populism. Pe parlamentari şi pe primari nu există niciun argument juridic sau nimic atacabil pe o astfel de decizie de a elimina aceste pensii”, a mai adăugat Dacian Cioloş.

 

Spune-ne opinia ta