"Bancurile au fost o formă de folclor urban, iar folclorul adevărat este viu, exprimă viaţa cotidiană a comunităţii şi, nu în ultimul rând, este anonim", explică antropologul Vintilă Mihăilescu. Bancurile au proliferat puternic atunci pentru că frustrările nu se puteau exprima deschis.
"A spune şi a asculta bancuri putea să ofere astfel şi sentimentul că spui Puterii verde-n faţă ceea ce gândeşti, dar o dai anonimă".
De asemenea, o altă explicaţie a numărului mare de bancuri în comunism poate fi şi "harul" pentru aşa ceva, spune antropologul. Am avut mari umorişti, chiar şi în acea perioadă, care spuneau la televizor glume cu dublu sens. Toma Caragiu şi Amza Pellea făcea aluzii, rosteau glume subtile şi dacă nu te prindeai la timp, ratai sensul.
Bancuri despre frigul din casă
Umorul era de multe ori contextual şi erau exploatate lipsurile regimului. Existau nişte sacoşe cu ochiuri mari, cărora li se spunea PPC (poate pică ceva. Glumele despre frigul din apartamente şi dieta instituită de regim şi evidentă prin rafturile mai mult goale din magazine erau la ordinea zilei.
"Afară-i frig/În casă-i frig/Deschid fereastra eu şi strig/Îţi mulţumesc Partid Iubit/ Că m-ai călit" sau "Închide, tovarăşe, fereastra! Vrei să răcească trecătorii"? O glumă antologică, cunoscută peste hotare : "Ce este mai rece în România decât apa rece? Apa caldă". Această glumă a fost inclusă într-o carte despre umorul din acea perioada. Regizorul şi scriitorul Ben Lewis a numit-o "Hammer and Tickle" (în traducere "Să râdem cu secera şi ciocanul"). Volumul a fost realitzat pe baza unor interviuri cu un fost caricaturist sovietic, care acum are 108 ani şi care scria catrene împotriva lui Troţki pentru a-l înveseli pe Stalin, şi cu Lech Walesa, Mihail Gorbaciov.
O altă glumă a epocii: "O femeie merge la grădina zoologică şi vede o cămilă. Şocată, strigă:Doamne Dumnezeule, uite ce i-au făcut comuniştii bietului cal!".
O formă de rezistenţa
Teza cărţii lui Ben Lewis este că glumele din perioada comunistă diminuau nivelul de suferinţă la care erau expuşi oamenii şi că, luând în derâdere realitatea cotidiană, prin umor oamenii au contribuit la năruirea unei utopii. "Doi oameni stau de vorbă. La un moment dat unul dintre ei zice: Hai să-ţi zic şi eu ultimul banc cu Ceauşescu pe care l-am auzit. Celălalt răspunde: E păcat de dumneata, te văd om de treabă, de ce să ai necazuri ? Eu lucrez la Securitate. Replica celuilalt: Aaa, lucrezi la Securitate? Atunci nu-i nici o problemă, o să-ţi repet bancul până te prinzi de poantă".
"De ce România va supravieţui Apocalipsei? Pentru că este cu 50 de ani în urma tuturor", sau: "Manifestaţie mare la care lumea strigă Ceauşescu, PCR! Ura! Ura! Unul singur, mai amărât stă în spate şi nu spune nici un cuvânt. Un securist se apropie de el şi îl întreabă de ce stă tăcut şi nu strigă ura. Omul răspunde: sunt răguşit, tovarăşe, dar ura este aici în suflet".
Şi miliţienii erau luaţi peste picior în bancuri. "Un miliţian prinde un cuplu făcând sex într-un parc. Îi duce la secţie şi de aici în faţa tribunalului. La proces, fata este felicitată pentru patriotism şi băiatul pentru iniţiativă, iar miliţianul este arestat pentru întrerupere ilegală de sarcină".
Un mecanism de apărare
"Nu cred că bancurile au fost o formă de rezistenţă şi că au contribuit la căderea comunismului. Poate dimpotrivă! Au fost mai degrabă mecanisme de apărarea, defulări anonime, care, eventual au făcut comunismul mai uşor de înghiţit", potrivit antropologului Vintilă Mihăilescu. Acesta explică faptul că arestările pentru bancuri aveau loc mai ales în prima perioadă a comunismului. "Mai târziu se pare că chiar Securitatea difuza unele bancuri: era o supapă pentru populaţie, nu inofensivă, dar nici de temut cu adevărat. Mai bine un banc decât o manifestaţie", completează acesta.
Antropologul îşi aminteşte unul dintre bancurile lui preferate din acea perioadă: "Doi bătrâni stau pe o bancă în Cişmigiu. Ce vreme mizerabilă, spune unul, după un timp. Mai dă-i dracu de de comunişti, îi răspunde celălalt".
"Merge Ceauşescu la americani şi se dă mare că a trimis o misiune pe Soare. Americanii, după ce râd copios, îi spun: Domnule Ceauşescu, pe Soare sunt mii de grade... Cum aţi putut trimite o misiune acolo? La care Ceauşescu răspunde: Ha, ha, ha, eu am trimis-o noaptea...".
