Premierul României: Toate salariile bugetarilor vor fi înghețate și anul viitor

Salariile bugetarilor din România vor fi înghețate și anul viitor, a anunțat astăzi premierul României, care spune că acesta este începutul reformei întregului sistem bugetar.

România avea la sfârşitul anului trecut un număr de 1,249 milioane de salariaţi bugetari, angajaţi în instituţii şi autorităţi publice, ceea ce reprezintă aproape 25% din numărul total de 5 milioane de angajați din țara noastră.

„Este adevărat, şi de aceea am luat aceste măsuri anul acesta, o măsură nepopulară de a menţine anvelopa salarială la nivelul anului trecut, iar anvelopa salarială rămâne şi anul viitor, creşte foarte puţin, la acelaşi nivel. Reforma aşa începe, prin stoparea creşterii anvelopei salariale şi forţând reforma în interiorul sistemului. Ştiu foarte bine ce spuneţi, că e competiţie neloială din partea statului. Şi e nu numai pe salarizare, este şi modul în care statul lucrează cu sectorul privat, în momentul în care statul controlează sectorul privat şi aşa mai departe, sunt multe probleme aici şi de asta e nevoie şi de transparentizare, dar şi de un mod mai eficient al statului pe care-l vom face prin digitalizare. Eu nu cred că a schimba oameni, a pune un om nou pe un proiect pe care-l avem de ani de zile va rezolva problema. Nu, digitalizarea este sau transformarea digitală a statului este cel mai obiectiv mod de a face un stat suplu, eficient, cu care să lucrezi ok”, a afirmat Florin Cîţu, potrivit Agepres.

 

Spune-ne opinia ta