Ceea ce mi se pare fundamental incorect este ca limitele sunt inlaturate doar in cazul managerilor care erau in functie deja la data plafonarii prin OUG 51/2013, ei revenind la nivelul indemnizatiilor stabilit prin contractul initial de mandat. Adica Guvernul descopera in 2015 ca o ordonanta din 2013 nu poate fi retroactiva? Imi suna a masura cu dedicatie si profund discriminatorie.
Eu cred ca limitele ar trebui ridicate complet, pentru toti managerii. Suntem intr-o economie de piata, pe o piata a muncii libera, nu numai interna, ci internationala. Competenta si eficienta se platesc. Nu exista niciun motiv pentru care un manager cu adevarat valoros sa prefere sa vina pe bani putini la o companie de stat, pe care sa se mai si chinuie sa o reformeze si redreseze, in care sa aiba de curatat retele clientelare, eventual presiuni politice, in loc sa se duca pe bani mai multi intr-o companie privata.
Ca sa atragi oameni de top trebuie sa asiguri salarii de top. E simplu. Daca dai salarii mici trebuie sa te multumesti cu cei care nu si-au gasit loc in mediul privat si/sau cei care prefera o pozitie la stat tocmai mizand pe compensarea salariului mic prin coruptie si abuz.
Asadar, cred ca este o dovada de pragmatism sa asiguri managerilor companiilor de stat salarii comparabile cu cele din mediul privat. Dar in conditiile din mediul privat, adica in functie de rezultate.
Deci marea problema nu este cat ii dai managerului, ci pentru ce ii dai acesti bani. Primul pas este selectia, adica alegerea unor profesionisti cu adevarat competenti cu o carte de vizita care ofera garantii in acest sens. Nu criterii politice, nu criterii clientelare. Apoi, trebuie sa ii impui niste criterii de performanta foarte clare. De banii astia, intr-un an, trebuie sa atingi urmatoarele obiective. Daca nu, pleci!
Ei bine, din acest punct de vedere lucrurile stau prost. Manageri in general slabi si numiti clientelar sau politic, care nu au in contracte criterii de performanta primesc acum liber la salarii. De-abia asta mi se pare profund in neregula.
Vrei sa reformezi acesta zona? Ia-o atunci de la zero, deschide competitia pe salarii marite si exigente pe masura si cred ca toata lumea ar avea de castigat. Simplul fapt ca dai doar salarii mai mari pe degeaba nu rezolva nimic.
Problema este asemanatoare si la nivelul functiilor publice. Victor Ponta avea dreptate cand spunea ca la actualul nivel al salariilor pentru functiile importante, fie ca e vorba de administratia centrala sau cea locala, singurul motiv pentru care poti alege functia publica e patriotismul. Singurul onest. Pentru ca mai exista motivul, ma tem larg raspandit, al imbogatirii prin coruptie.
Imi veti spune ca la nivelul spagilor pe care le vedem mentionate in dosarele de coruptie nu conteaza daca salariul e de o mie, doua sau trei mii de euro. Pe logica aceasta nu conteaza.
Dar cat timp salariul este atat de mic, atractia pentru aceste functii nu poate tine decat de spaga, sigur, daca nu luam in calcul patriotismul.
Daca insa salariile ar fi mai mari, poate ca ele ar atrage si oameni onesti, care chiar vor sa faca ceva traind cinstit din leafa. Adica salariul mare nu este prin el insusi o garantie anticoruptie, dar poate largi baza de selectie si spre oameni competenti care nu vor sa fure si care in actualele conditii nu au nicio motivatie sa renunte la mediul privat unde sunt bine platiti pentru a se indrepta spre o functie publica unde singura sansa de bunastare este incorectitudinea.
Este o vorba din popor care spune "sunt prea sarac ca sa-mi permit lucruri ieftine". Este valabil si la nivel macro. Suntem prea saraci ca sa ne permitem ca oamenii in pozitii importante, cu acces la banul public, sa fie platiti mizerabil. Este calea sigura spre un act managerial corupt si incompetent.
Ceea ce ne-ar trebui ar fi oameni bine platiti, dar de la care sa avem exigente maxime atat la selectie, cat si in exercitatea atributiilor. De-abia aceasta ar insemna adevarata reforma.
Un material de Ioana Ene Dogioiu
