O amplă acțiune de protest pornită din zona societății civile din Iași, care a reușit să atragă și reprezentanții autorităților locale din județele interesate de construcția autostrăzii, continuă și astăzi. Este vorba despre un marș cu mașini și motociclete de la Iași la Târgu Mureș.
Potrivit Ziarul de Iași, în cursul zilei de sâmbătă, participanților de la Iași li s-au alăturat în dreptul localității Cristești și conducători auto-moto de la Suceava și Botoșani, plus un avion din care s-a filmat marșul. Sutele de vehicule au ajuns în jurul orei 11.00 în centrul orașului Târgu Neamț. Acestei acțiuni, i s-au alăturat și numeroase oficialități locale, județene și de la nivel central.
Rând pe rând, au luat cuvântul pentru a declara că susțin construirea Autostrăzii A8 organizatorii acestei acțiuni civice, Daniel Harpa- primarul orașului Târgu Neamț, Gheorghe Flutur- președinte al Consiliului Județean (CJ) Suceava, Ion Asaftei- vicepreședinte al CJ Neamț, deputatul Iulian Bulai, Lucian Micu- primar de Roman, edilii comunelor învecinate Târgului și alții.
În Piața Adormirea Maicii Domnului din Târgu Neamț, această acțiune, poate cea mai de anvergură organizată în Moldova de societatea civică, a fost unul multicolor. Oameni cu sau fără apartenență politică, oficialități sau simpli cetățeni s-au unit în jurul aceluiași scop: să arate că se poate. Să demonstreze că oamenii iau atitudine și ar fi timpul ca autostrada mult-promisă de la Revoluție încoace să devină realitate. Să transmită către centru că și Moldova are dreptul la drumuri bune, că nu e doar o zonă exportatoare de forță de muncă, în timp ce alte regiuni se mișcă spre vest datorită beneficiilor aduse o dată cu autostrăzile.
Oamenii au spus că dacă vocea lor nu va fi auzită, atunci vor lua în calcul un marș auto pe traseul Iași-București.
Unul dintre membrii grupului de iniţiativă ”Autostradă pentru Moldova”, inginerul constructor Cătălin Urtoi, a declarat că îşi doreşte ca acest proiect civic să fie susţinut de toţi politicienii din judeţele Moldovei, indiferent de culoarea politică, dar nu vrea să fie politizat.
Programul zilei de duminică, 10 septembrie 2017
07.00 - 07.30: Mic dejun
07.30: Deplasare către Tg. Mureș (110 km)
Oprire intermediara la Ditrau
13.00: Sosire Tg. Mureș
13.00 – 14.00: Conferință de presă Tg. Mureș
14.00: Plecare către Iași - grupul nu va mai fi organizat in coloana.Va fi o deplasare libera
Video: La Cristești (sursa Facebook)