Mobilizare uriașă în Botoșani după explozia de la Dedeman. Medic UPU: ”Nu am cuvinte, mă plec în fața lor!” (Foto, Video)

Vineri dimineață, nimic nu prevestea nenorocirea care avea să se petreacă în Botoșani. O explozie puternică s-a produs în magazinul Dedeman, de la marginea orașului.

Suflul exploziei a fost simțit și de la mai bine de un kilometru distanță, potrivit mărturiilor transmise de către cetățenii care locuiesc în zonă.

La ora 10.18 minute a fost instituit Planul Roșu de Intervenție. Dacă inițial au fost anunțate 8 victime, numărul lor a crescut ulterior, ajungându-se la 15, printre răniți fiind și un copil.

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc, la ora 13.00, la sediul UPU Botoșani, medicii au explicat care este situația persoanelor rănite.

„S-a anunțat declanșarea planului Alb, Cod Roșu, fiind anunțate inițiat opt victime, iar ulterior s-au prezentat în cadrul spitalului 15 victime, dintre care 14 adulți și un minor. Trei dintre victime au fost transferate: două la București și una la Iași. Patru pacienți au rămas momentan internați în cadrul Spitalului, doi pe ATI și doi pe chirurgie plastică. Cinci pacienți au fost lăsați la domiciliu pentru că prezentau leziuni ușoare. În prezent în spital mai sunt trei pacienți, un minor și doi adulți”, a declarat medicul Ștefan Bercea, director medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani.

Dintre cei patru adulți care sunt internați în Spital, cei doi internați pe ATI vor fi transferați în cursul zilei de astăzi la București, iar unul a solicitat transferul, însă nu s-a luat o încă hotărâre.

”Dintre cei 15 pacienți, doi sunt de sex feminin și 12 de sex masculin, iar copilul este o fetiță de șase ani”, a completat medicul Ștefan Bercea.




”Cred că suntem un exemplu pentru țară!”

La conferința de presă a fost prezentă și dr. Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD Botoșani.

„Eu în primul rând vreau să îmi felicit echipa. S-a lucrat multidisciplinar la acest Plan Roșu care se declanșează de la 10 victime, acesta este protocolul pe care îl avem noi. Ne-am simțit într-un fel sau altul nu neapărat depășiți de situație, dar ne-am simțit mobilizați în așa fel încât cred că suntem un exemplu pentru țară. Mulțumesc colegilor de pe ATI, de pe chirurgie, chirurgie plastică reconstructivă, secției ORL, au venit toți de acasă, s-au mobilizat toți asistenții, cadre medicale superioare, cadre medicale auxiliare. Nu am cuvinte, mă plec în fața lor. Și spun asta din punctul de vedere al unui șef de secție care a coordonat acest plan și cred că l-am coordonat foarte bine”, a declarat dr. Ramona Guraliuc.

”Arsură și combinația cu trauma”

Medicii de la Botoșani au primit ajutor din partea centrelor universitare din Iași, București, din partea Departamentului pentru Situații de Urgență, coordonat de Raed Arafat, dar și de la Ministerul Sănătății.

”Toți au fost mână în mână pentru a face lucruri de calitate și bine gestionate pentru acești pacienți. Într-adevăr, am avut trei cazuri care au fost considerate Cod Roșu, deoarece prezentau arsură pe cale aeriană, cu arsură facială, scalp și membre superioare. La marea lor majoritate cam astea au fost motivele prezentării în urma exploziei: arsură și combinația cu trauma. Primul caz a plecat către Iași cu ambulanța C1, celelalte două au fost mobilizate cu elicoptere și duse la Suceava, de unde au fost preluate de către avion”, a adăugat medicul Ramona Guraliuc.

Potrivit medicului de la UPU, pacienții în stare gravă sunt intubați în acest moment.

”Toți pacienții au fost evaluați, investigați corespunzător, tratați și stabilizați hemodinamic. În acest moment avem un control al situației și sperăm ca și cazurile care sunt mai dificil de tratat, mă refer la cele care necesită tratament de specialitate în centrele universitare, să evolueze favorabil și să avem un succes din acest punct de vedere”, a cochis șefa UPU-SMURD Botoșani.

La intervenție au fost implicate 12 ambulanțe SAJ, patru ambulanțe SMURD, două  elicoptere SMURD de la Iași și Galați, elicopterul Black Hawk, o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD IAȘI care a preluat un pacient cu arsuri de la echipajul SAJ Botoșani.

VEZI VIDEO AICI CU MOMENTUL EXPLOZIEI







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MM Stoica, atac dur la adresa botoșănenilor: „Îți riști integritatea corporală!”/ ”Faceți o filmare să vedeți vestiarul!”

astăzi, 08:30

FC Botoșani – FCSB 1-0 a fost meciul disputat joi seară și a contat în cadrul restanței din etapa a 4-a. Mihai Stoica a lansat un nou atac către echipa moldavă după eșecul suferit ...

Cutremur cu magnitudine însemnată a avut loc duminică dimineață, recomandări ISU Botoșani! (Video)

astăzi, 08:20

În dimineața de duminică, 24 noiembrie,  în jurul orei 07:16, în zona seismică Vrancea, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,0 pe scara Richter.  Potrivit Inst...

S-au deschis urnele: Botoșănenii votează!

astăzi, 07:30

375.747 de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați la urne în cele 433 de secții de votare din județul Botoșani. În prima jumătate de oră, au votat deja 1680 de persoane pe lis...