Mâine: FC Botoșani - Viitorul! Victoria, singura opțiune!

FC Botoșani o întâlnește mâine, de la ora 15:00 pe Viitorul Constanța, într-un meci extrem de important privind situația actuală.

Cu o victorie, FC Botoșani ar fi cu un pas în Play-Off, cu o etapă înainte de final. Meciul a fost prefațat de Marius Croitoru:

„Pauza a fost utilă pentru că înainte nu eram într-o formă foarte bună. Din păcate, mai avem de suferit încă 180 de minute în care ne vom juca practic un an de muncă. Primul meci, cel cu FC Viitorul, este cel mai important. Pentru că o victorie coroborată cu jocul rezultatelor ne poate aduce mult mai aproape de play-off. Nu mizez pe egal. Jucăm după ce vor juca 2-3 echipe aflate în luptă directă cu noi şi vom şti cum să abordăm partida. Dar e clar că suntem obligaţi să câştigăm. Nu mă gândesc la un egal cu Viitorul, eu mă gândesc să securizez o victorie. Nu este uşor, dar nici imposibil. Noi ne-am pregătit bine şi aşteptăm meciul cu mare încredere. Noi suntem obligaţi să câştigăm pentru că numai victoria ne poate duce aproape de play-off”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani.

Daca învinge, FC Botoşani o va scoate pe Astra din lupta pentru Play-Off, după egalul lor cu Gaz Metan.

(Iosif Pintilie)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...