Gata cu greva: Poștașii se întorc la treabă. Lider SLPR: „Sunt salariați mulțumiți, alții nemulțumiți”

După două zile de grevă generală, angajații Companiei Naționale Poșta Română se întorc la treabă. Astfel, pensiile și alocațiile vor ajunge în buzunarele românilor la timp.

Marți, sindicaliștii au stat la masa negocierilor cu guvernanții mai bine de jumătate de zi. După ce au cântărit foarte bine oferta propusă de Guvern și au discutat cu toți membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, sindicaliștii au anunțat că încetează greva și se întorc la muncă.

De astăzi ne reluăm activitatea normal. Da, colegii noștri care au negociat au căzut de acord la ceea ce s-a aprobat de ieri (n.r. 2 aprilie 2024) în urma negocierilor care au ținut de la 12 până aseară la 20:30”, a declarat pentru Știri.Botoșani.Ro Constantin Ispir, liderul Filialei Botoșani a Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR).

 

Potrivit liderului de sindicat de la Botoșani, li s-a aprobat contractul colectiv de muncă expirat la începutul acestui an, dar se vor majora și salariile angajaților. Această sumă de bani o vor primi în două tranșe. Prima va fi de pe 1 iulie, iar a doua de la 1 septembrie.

„În primul rând, s-a aprobat contractul colectiv de muncă care era expirat de pe 31 ianuarie 2024, plus o parte din solicitările de majorare salarială. Nu cât ne-am dorit noi, dar este undeva pe aproape. Undeva la 350 – 370 de lei, noi am solicitat 400 de lei. Sunt salariați mulțumiți, alții nemulțumiți de faptul că se acordă în două tranșe: una la 1 iulie și una la 1 septembrie. Dar în momentul în care vor vedea pe fluturașul de salariu suma pe care o vor primi își vor da seama că totuși s-a făcut ceva”, a adăugat Constantin Ispir.

Reamintim faptul că poștașii au demarat acțiunile de grevă de acum două săptămâni, când au organizat o grevă de avertisment.

Astăzi, la orele amiezii, o grevă de avertisment este organizată și de angajații din sistemul sanitar.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Alertă sanitară la Botoșani! A fost înregistrat un nou caz de pestă porcină africană! (Foto, Video)

Tuesday, 16 September 2025

Un nou focar de pestă porcină africană a fost înregistrat, la începutul acestei săptămâni, în județul Botoșani. Cazul a fost confirmat, luni seară, în comuna A...

Cartier din Botoșani, sub lupa întunericului și a scandalurilor. „Avem în atenție zona” (Video)

Tuesday, 16 September 2025

Scandal, seară de seară, într-un cartier din municipiul Botoșani. Locuitorii sunt exasperați și, deși au solicitat sprijinul organelor de lege, intervenția polițiștilor și a jandarmilo...

Raed Arafat la inaugurarea noului sediu al pompierilor botoșăneni: „Este un exemplu de importanță pe care o acordăm acestei arme și celor care intervin” (Video)

Saturday, 13 September 2025

Sediul renovat al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani a fost inaugurat, sâmbătă, pe 13 septembrie chiar de Ziua Pompieri...