Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027.

Acesta a precizat că, față de sezonul trecut, vor pune parazăpezi pe o distanță de 30 de kilometri de drumuri naționale în județul Botoșani. Anul trecut au protejat cu parazăpezi aproximativ 20 de kilometri. Inginerul susține că de câțiva ani încoace nu au mai primit deloc astfel de materiale de protecție pentru drumuri, deși fac solicitări.

 

Anul trecut, unii proprietari de terenuri au strâns culturile agricole târziu și din această cauză lucrătorii de la drumuri nu au putut să pună parazăpezi.

„Anul acesta vrem să punem 30 de kilometri de parazăpezi, anul trecut nu am putut pune mai mult și din cauza culturilor care au fost ridicate mai târziu. Nu este terenul nostru, noi discutăm cu UAT-urile și proprietarii, dar depinde ce vor să facă și ei. Noi nu îi putem obliga să ridice culturile sau să înțeleagă fenomenul că este bun și pentru ei, pentru protejarea drumurilor. Anul trecut am protejat vreo 20 de kilometri cu parazăpezi”, a declarat ing. Liviu Mihalache.

Ținta pe anul acesta este distanța de 30 de kilometri, iar până acum s-au pus parazăpezi pe aproximativ patru kilometri. Totul trebuie finalizat până la finalul lunii noiembrie.

„30 de kilometri este ținta, până acum avem vreo trei, patru kilometri deja puși. Estimăm cam în jurul datei de 20 noiembrie să finalizăm de pus, până la finalul lunii trebuie să terminăm”, a precizat Liviu Mihalache.

Acesta susține că și-ar dori să protejeze mai multe porțiuni din drumurile naționale, însă nu au parazăpezi suficiente.

„Atât am primit în decursul anilor. Foarte rar ne mai vin parazăpezi. Noi tot cerem, dar de vreo doi, trei ani nu am mai primit nimic”, adaugă inginerul botoșănean.

Totuși, adjunctul Secției de Drumuri Naționale din Botoșani spune că cea mai bună variantă pentru protejarea drumurilor ar fi perdelele forestiere, însă această măsură nu a avut succes la Botoșani.

„Protecția adevărată ar fi perdelele forestiere. Lucrul acesta costă. Noi am încercat în anii anteriori să punem, dar nu am reușit nici măcar un metru să punem. Lumea nu vrea, consideră că le împărțim ogorul, nu este satisfăcător pentru ei din punct de vedere material. Nu am avut succes, dar situația este la fel și în alte părți. Ar fi sfinte perdelele forestiere”, menționează acesta.

În plus, perdelele forestiere ar stopa furtul. Ing. Liviu Mihalache susține că oamenii au tot furat stâlpii și sârmele de la parazăpezi.

„Ne-ar ajuta și pe noi, nu ne-am mai complica cu parazăpezile, scoate-le, pune-le. Avem foarte multe furturi la ele, se fură stâlpii, sârma. Lumea tot ce poate lua acasă ia acasă”, concluzionează adjunctul Secției de Drumuri Naționale Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...