Directorul Nova Apaserv: ”Sper și am toată încrederea că de duminică va fi apă în Botoșani!”

Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Botoșani sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei.

Proiectul vizează înlocuirea a 14 vane critice, echipamente vechi de aproape 50 de ani care nu au beneficiat vreodată de mentenanță. Pentru această intervenție majoră sunt mobilizați peste 50 de muncitori și specialiști ai operatorului regional, care lucrează inclusiv pe timp de noapte.

Sistarea serviciului afectează peste 70 de mii de consumatori din municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Bucecea și Flămânzi, precum și din 21 de comune.

 

Potrivit directorului companiei Nova Apaserv, apa ar urma să revină la parametri normali începând de duminică. Sâmbătă, în intervalul 8:00 – 22:00, este prevăzută pornirea stației Cătămărăști, urmată de umplerea rețelei municipiului Botoșani și reluarea treptată a alimentării în celelalte unități administrativ-teritoriale.

Repunerea în funcțiune se va face etapizat, după finalizarea intervențiilor.

”Lucrările sunt în grafic. Din cele 14 vane, șapte au fost deja montate, celelalte șapte sunt în lucru. Ne așteptăm ca până diseară (vineri seara, nota red.) să fie toate montate. Un lucru îmbucurător este faptul că diseară deja vom avea apă tratată în orașul Bucecea și va fi pompată pe traseul Leorda-Dorohoi, iar localitățile vor simți din această seară presiune. Sper și am toată încrederea, cu ajutorul colegilor, că de duminică va fi apă în Botoșani. Pe viitor, vom putea reduce timpul de intervenție la avarii, vom putea sectoriza zonele la care intervenim, pierderile vor fi mult mai mici, iar disconfortul creat va fi, iarăși, mult mai mic și mai puțin resimțit de către consumatori”, a declarat pentru radioiasi.ro Alin Cirimpei, directorul Nova Apaserv.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean a obținut Locui I la Campionatul Internațional de Pizza 2026! ”Sunt foarte emoționat!” / ”Suntem mândri de tine!”

astăzi, 08:23

Competiția internațională, care s-a desfășurat pe 29 și 30 octombrie la Romexpo, în București, a devenit locul de întâlnire a pasionaților de pizza, unde talentul, tehnica ș...

Calendar Ortodox, 31 octombrie 2025: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sfântul Mucenic Epimah

astăzi, 08:00

Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeiere...

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...